Un nou update livrat căștilor GalaxyBuds2 Pro îți permite captura de sunet la 360 grade pentru clipurile realizate cu smartphone-ul

1.141 ori13-01-2023
Un nou update livrat căștilor GalaxyBuds2 Pro îți permite captura de sunet la 360 grade pentru clipurile realizate cu smartphone-ul

Cu toate că atenția publicului este îndreptată mai degrabă către evenimentul Unpacked de pe data de 1 februarie, atunci când Samsung Galaxy S23 va deveni oficial, iată că există noutăți Samsung asociate altor produse, care nu pot fi trecute cu vederea. Așa cum spune și titlul postării de față, avem un nou update pentru căștile Galaxy Buds2 Pro care aduc ceva special în mod companion pentru smartphone.

Căștile Buds2 Pro primesc funcția 360 Audio Recording, care va capta sunet la 360 de grade folosind microfonul de pe fiecare cască, sunet adăugat clipului realizat cu telefonul în tandem. Vei avea astfel materiale video în care privitorul se va simți în centrul acțiunii, auzind sunete imersive și reale, practic o simulare a unei experiențe în persoană.

Așa ceva urmăresc pe YouTube pe contul Normadic Ambience, care publică materiale video de tip Binaural din locații spectaculoase din jurul lumii, fie că este o ploaie căzută peste agitatul New York sau o zăpadă care se așterne încet pe cărările din Elveția. 

Revenind la funcție, aceasta folosește Bluetooth LE Audio, care permite această înregistrare binaurală, folosind microfoanele stânga dreapta simultan. Apare și un update pentru ceasurile Watch 4/Watch 5 care aduce funcția de zoom în Camera Controller. Vei putea da zoom prin gesturi pinch sau folosind inelul rotativ. 

Sursa: samsung.com
Taguri: Samsung Galaxy Buds2 pRO Update Sunet 360 de grade Captura audio video Noutati Functii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.