Uniunea Europeană ne-ar putea scăpa de reducerile false ale retailerilor; Iată noul set de reguli pentru protecția consumatorilor

1.600 ori
<b>Uniunea Europeană ne-ar putea scăpa de reducerile false ale retailerilor; Iată noul set de reguli pentru protecția consumatorilor</b>Printre practicile cunoscute ale comercianților ce își desfășoară activitatea în online se numără și reducerile senzaționale de regulă false, atunci când întâlnim produse cu reduceri de 60 sau chiar 70% deși

Printre practicile cunoscute ale comercianților ce își desfășoară activitatea în online se numără și discount-urile senzaționale de regulă false, atunci când întâlnim produse cu reduceri de 60 sau chiar 70% deși în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Deși ar trebui ca reducerea să fie aplicată celui mai mic preț din ultimele 30 zile, retailerii continuă să se raporteze asupra prețului inițial la care produsul respectiv a intrat în ofertă.

Într-un viitor apropiat această practică ar putea fi penalizată serios, asta ținând cont de noul set de reguli adoptate de către Uniunea Europeană la data de 7 ianuarie 2020. Acestea au fost gândite în ideea de a proteja mai bine drepturile consumatorilor și directiva în cauză (98/6/CE) impune reguli mai stricte pentru comercianții online.

Directiva a venit să clarifice o serie de cazuri care se întâmplă în practică, pentru a uniformiza legislația la nivel european. România are doi ani la dispoziție să transpună în legislația națională și considerăm important ca actorii implicați în transpunerea în legislația națională să țină cont de faptul că în piața noastră operează nu doar operatori din UE, cât și operatori din afara UE, iar setul de reguli ar trebui să se aplice uniform asupra tuturor.

declară Florinel Chiș- preș. Asociației Magazinelor Online

Aflăm mai exact faptul că acest set de reguli prevede interzicerea reducerilor și recenziilor false. Totodată, comercianții online și retailerii vor fi nevoiți să precizeze dacă un anumit produs este vândut de o persoană fizică sau juridică, asta apentru o transparență mai mare.

Reprezentatul Comisiei Europene în România, Ștefan Turcu afirmă că pe plan local sunt observate multe site-uri pe care sunt scoase în evidență promoții de tip "cel mai bun preț", "prețul zilei" sau "best deal". De acum înainte cei care vor afișa astfel de lucruri vor trebui să compare și să afișeze prețul minim pentru ultimele 30 zile pentru a ști exact dacă este cel mai bun preț și la ce se referă.

Se pare că amenda pentru companiile care nu se vor dezice de această practică poate ajunge chiar până la 4% din cifra de afaceri anuală. Noile reguli vor trebui incluse în legislația națională în termen de 2 ani și în situația în care vom fi victimele unor practici comerciale ilegale, vom putea fi despăgubiți serios. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×