Următoarea maşina electrică Dacia NU se va numi Spring; Iată un teaser de la şeful Dacia

1.654 ori
<b>Următoarea maşina electrică Dacia NU se va numi Spring; Iată un teaser de la şeful Dacia</b>Dacia a fost ocupată în ultimii ani, cu lansări de noi generaţii Sandero şi Logan, apoi noul Jogger, dar şi a treia generaţie de Duster. Toată lumea se întreabă totuşi care va fi următorul pas în evoluţia sa pe piaţa de vehicule electrice

Dacia a fost ocupată în ultimii ani, cu lansări de noi generaţii Sandero şi Logan, apoi noul Jogger, dar şi a treia generaţie de Duster. Toată lumea se întreabă totuşi care va fi următorul pas în evoluţia sa pe piaţa de vehicule electrice. Ei bine Denis le Vot, CEO Dacia a dezvăluit în premieră pentru cei de la Profit.ro ce planuri sunt pentru succesorul lui Spring.

În primul rând, nu se va numi tot Spring, asta e sigur. Aflăm şi că în toamna lui 2025, grupul Renault, inclusiv Dacia îşi va prezenta noul plan strategic, care aduce şi noutăţi pe partea de EV. Denis le Vot a fost mereu optimist cu brandul Dacia, în declaraţiile spre presă. El se află în spatele strategiei de a lansa modele mai bine dotate, sofisticate şi care câştigă mai mult teren în segmentele lor.

Ultimul model lansat a fost Bigster, activând în segmentul compact, având originea în segmentul B, care e foarte competitiv la preţuri. Bigster refoloseşte de altfel componente de la Duster. E totuşi mai generos, având 4.6 metri lungime şi portbagaj de 600 litri. Denis le Vot a declarat şi că Dacia continuă modernizarea şi electrificarea gamei Dacia şi că vom vedea mai multe modele în a doua parte a anului.

Procesul prin care este dezvoltat următorul model complet electric se înscrie în programul Leap 100, creat de Renault. O maşină se poate dezvolta în 100 de săptămâni de la "îngheţarea conceptului", până la începerea producţiei. Le Vot vede şi schimbări de legislaţie şi vamă, care vor face concurenţă mai dreaptă cu maşinile cu preţuri mici din China, mai ales cele electrice. 

Denis le Vot are 59 de ani şi este la şefia mărcii Dacia din 2021. Activează în cadrul Renault de multă vreme, coordonând activitatea produselor derivate din modelele Dacia în Rusia între 2011 şi 2023, drept COO Renault Rusia. Ulterior a fost Executive Vice President al Renault Group. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×