Un moment spectaculos pentru tehnologie a avut loc recent la Beijing, unde un robot umanoid dezvoltat de Honor a reușit o performanță impresionantă. Acestta a câștigat un semimaraton și a depășit chiar și recordul mondial uman la acest capitol. Avem și un video mai jos!
Competiția a avut loc în cadrul ediției 2026 a semimaratonului din capitala Chinei, pe o distanță clasică de 21 de kilometri. Dacă anul trecut roboții abia reușeau să termine cursa, iar câștigătorul avea un timp de peste două ore și jumătate, progresul din acest an a fost uriaș. Robotul câștigător a terminat traseul în doar 50 de minute și 26 de secunde, depășind atât câștigătorul uman al cursei, cât și recordul mondial stabilit de atletul ugandez Jacob Kiplimo.
Un aspect important al competiției a fost autonomia. Aproximativ 40% dintre roboți au fost capabili să se deplaseze fără intervenție umană, folosind sisteme avansate de navigație. Modelele dezvoltate de Honor s-au remarcat nu doar prin viteză, ci și prin stabilitate și eficiență, ocupând toate cele trei locuri de pe podium.
Succesul acestor roboți nu este întâmplător. China investește masiv în dezvoltarea roboticii umanoide, explorând utilizări variate, de la industrie și asistență domestică până la aplicații în medii periculoase. Performanța din cadrul semimaratonului demonstrează cât de rapid evoluează această tehnologie.
Totuși, specialiștii atrag atenția că, deși viteza și rezistența sunt impresionante, roboții mai au de recuperat în ceea ce privește dexteritatea și adaptarea la sarcini complexe din viața reală. Evenimentul marchează totuși un pas important către un viitor în care oamenii și roboții ar putea lucra tot mai strâns împreună.



