O ştire interesantă vine astăzi din Asia, mai precis de la bursa din Hong Kong. Se pare că peste noapte Xiaomi a intrat în top 5 producători auto, chiar pe locul 4. A depăşit Ferrari, Mercedes-Benz, Porsche, şi BMW. E drept că e un caz clasic de "comparat mere cu pere", dar explicăm evoluţia mai jos.
Xiaomi a lansat primul său automobil, SU7 în martie 2024. Şi totuşi iată că a ajuns în acest top. E vorba aici despre un top al valorii companiilor listate la bursă. Acum Xiaomi valorează 102.1 miliarde de dolari. Pe locul întâi se află Tesla, cu o cotaţie de 1350 de miliarde, apoi Toyota, cu 236 de miliarde şi apoi BYD pe 3, cu 106 miliarde. Xiaomi a urcat mult în valoare în ultimul an, dar problema e că faţă de celelalte companii din top, ei nu produc doar automobile, ci şi telefoane, gadgeturi smart home, tablete, televizoare, ceasuri şi multe altele.
Ramura Xiaomi Auto ar fi trebuit luată în calcul aici, de aceea spuneam în debutul articolului de comparat mere cu pere. Chiar şi aşa evoluţia e spectaculoasă. Între timp Deutsche Bank a emis o predicţie, care vede Xiaomi Auto făcând profit prin 2026. Producţia sa ar ajunge la 1 milion de unităţi în 227, iar acesta va deveni cel mai mare segment din cadrul grupului Xiaomi. Rata de creştere prezisă este de 17%.
În 2027 segmentul ar putea genera peste 100 de miliarde de dolari în venituri totale. Xiaomi are doar un model de maşină la vânzare, SU7, în variantele SU7, SU7 Pro, SU7 Max şi SU7 Ultra. Comenzile de până acum au depăşit 230.000 de unităţi, iar livrările 100.000. Între timp a scăpat şi viitorul model de maşină, YU7, care va sosi prin iunie 2025.