Xiaomi își blindează tehnologiile viitoare; cipul XRING O1 și Sky Screen sunt acum protejate, devenind mărci înregistrate

2.866 ori
<b>Xiaomi își blindează tehnologiile viitoare; cipul XRING O1 și Sky Screen sunt acum protejate, devenind mărci înregistrate</b>Xiaomi a depus recent cereri pentru înregistrarea mai multor mărci comerciale, printre care XRING O1, XRING T, Xiaomi Sky Screen și Xiaomi Miaohua, potrivit publicației chineze CNMO. Cererile acoperă o gamă largă de categorii, de la instrumente științific

Xiaomi a depus recent cereri pentru înregistrarea mai multor mărci comerciale, printre care XRING O1, XRING T, Xiaomi Sky Screen și Xiaomi Miaohua, potrivit publicației chineze CNMO. Cererile acoperă o gamă largă de categorii, de la instrumente științifice și vehicule de transport, până la servicii web, educație și divertisment. În acest moment, mărcile sunt în stadiul de așteptare pentru examinare substanțială în sistemul de proprietate intelectuală chinez.

Pasul vine într-un context previzibil: Xiaomi își protejează noile dezvoltări hardware, înainte ca acestea să ajungă oficial în piață. Procesorul XRING O1, de exemplu, a fost anunțat deja ca fiind inima modelului Xiaomi Mi 15S Pro și se remarcă printr-un proces de fabricație pe 3nm, 19 miliarde de tranzistori, arhitectură nouă, 16-core GPU și soluția grafică Immortalis-G925. Testele interne de performanță depășesc 3 milioane de puncte în benchmarkuri, ceea ce îl plasează direct în topul actual al procesoarelor mobile.

De asemenea, ceasul aniversar Xiaomi Mi Watch S4 15th Anniversary Edition vine cu un alt cip dezvoltat intern — XRING T1, care integrează un modem 4G-LTE creat tot de Xiaomi. Acesta promite o creștere de 35% a performanței în rețelele reale, ceea ce ar putea reprezenta un avantaj strategic pentru segmentul de wearable-uri.

În paralel, Xiaomi extinde conceptul său de tehnologie integrată și în zona auto. Primul SUV electric al companiei, Xiaomi YU7, este echipat cu Xiaomi Sky Screen, un sistem de afișare panoramic compus din trei ecrane Mini LED, cu 1.1 metri lățime vizuală și rezoluție 108PPD, echivalent cu un ecran super retina. Acesta proiectează informațiile direct în zona de sub parbriz, aducând o experiență digitală complet diferită pentru șofer.

Mărcile comerciale înregistrate de Xiaomi:

  • XRING O1
  • XRING T
  • Xiaomi Sky Screen
  • Xiaomi Miaohua

Mărcile comerciale depuse sugerează că Xiaomi pregătește nu doar o nouă generație de procesoare și display-uri, ci și o extindere agresivă în mai multe domenii tehnologice. Înregistrarea timpurie a numelor poate fi interpretată și ca o măsură de protecție anti-contrafacere, semn că lansările comerciale nu sunt departe.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×