Xiaomi urmează să lanseze în curând Open Earbuds Pro, iar primele imagini oficiale confirmă că ne uităm la ceva serios diferit față de modelul de bază din 2024. Ce vedem nu e doar un refresh, ci un salt clar spre zona audio premium, cu accent pe performanță, stabilitate și confort.
Vorbim despre un model open-ear cu cinci drivere per cască, o configurație unică în industrie la momentul actual, care vrea să aducă sunet detaliat și echilibru fără să izoleze complet utilizatorul de mediul înconjurător. Imaginile dezvăluite de Xiaomi arată un design cu totul nou, începând cu carcasa care acum are un format clamshell pătrățos, cu margini rotunjite și un finisaj mat soft-touch, gen piele texturată, foarte diferit de carcasa lucioasă, minimalistă de anul trecut. Înăuntru, căștile stau bine ancorate într-un layout gândit clar pentru stabilitate și ergonomie, nu doar estetică.
Materialul pe baza de silicon lichid folosit pe părțile care ating pielea pare să fie nu doar moale, ci și tratat pentru a evita iritațiile în utilizare lungă. Tonurile calde, bej-aurii, scot în evidență intenția Xiaomi de a menține un look elegant, dar funcțional. Sunt căști care par gândite la fel de mult pentru sală, cât și pentru navetă sau birou.
Din punct de vedere tehnic, fiecare cască include o baterie de 56 mAh, iar carcasa vine cu o capacitate de 788 mAh și suportă încărcare la 6W. Acest setup, împreună cu suportul pentru Bluetooth Low Energy, indică o autonomie destul de competitivă, deși cifrele exacte nu sunt încă oficiale. Față de modelul de bază OpenWear Stereo de anul trecut, care oferea 10mm drivere și autonomie de până la 38,5 ore, ne așteptăm la ceva similar sau poate chiar mai bun, în special prin optimizări software sub HyperOS – dacă Xiaomi decide să îl includă din nou.
Colaborarea cu Harman pentru reglajul audio înseamnă că nu e vorba doar de specificații pe hârtie – e un semn clar că s-a pus accent pe fidelitate, separare de canale și echilibru tonal. Faptul că avem 5 drivere pe cască – cel mai probabil combinate pentru diferite frecvențe – sugerează un sunet mai puțin comprimat, cu spațialitate mai bună.