Dacă Dacia Logan a câștigat premiul de popularitate pe Nürburgring, iată că Xiaomi reușește să doboare recorduri cu noul său supercar Xiaomi YU7 GT, ajuns pe celebrul circuit cu doar câteva zile înainte de lansarea oficială. SUV-ul electric a stabilit astfel un nou record, devenind cel mai rapid SUV de serie care a parcurs acest traseu. Detalii avem mai jos!
Modelul Xiaomi YU7 GT a înregistrat un timp impresionant de 7 minute și 34.931 secunde pe circuitul german, depășind fostul record deținut de Audi RS Q8 cu aproape două secunde. Turul record a fost realizat de Ren Zhoucan, pilotul principal de teste al companiei chineze. Marchează astfel o premieră importantă și pentru șofer, fiind pentru prima dată când un pilot chinez stabilitește oficial un record Nürburgring.
Performanța a fost obținută cu ajutorul pachetului opțional Track Package, care include mai multe modificări dedicate utilizării pe circuit. Pentru acest record mașina a fost echipată cu roll cage, iar bancheta spate a fost eliminată pentru reducerea greutății totale. Xiaomi a confirmat că recordul a fost stabilit încă din 2 aprilie, însă informația a fost făcută publică abia acum, chiar înainte de debutul oficial al automobilului.
Din punct de vedere tehnic, YU7 GT impresionează prin cifre demne de un supercar. SUV-ul folosește două motoare electrice care dezvoltă împreună 738 kW, echivalentul a aproximativ 990 de cai putere. Ajunge de la 0 la 100 km/h în doar 2.92 secunde, iar viteza maximă ajunge la 300 km/h. Pe lunga linie dreaptă de pe Nürburgring, modelul a atins o viteză verificată GPS de 299 km/h.
Cât despre autonomie, automobilul include o baterie de 101.7 kWh. Xiaomi promite o autonomie de până la 705 kilometri în ciclul CLTC, iar încărcarea rapidă poate adăuga aproximativ 570 km autonomie în doar 15 minute. SUV-ul vine și cu o serie de tehnologii dedicate performanței și confortului, inclusiv suspensie pneumatică adaptivă, diferențial electronic eLSD și un sistem de frânare cu discuri carbon-ceramice.
Interiorul e premium și implică tapițerie Alcantara, sistem audio cu 25 de difuzoare și funcții de masaj pentru scaune. Noul Xiaomi YU7 GT a fost lansat în China astăzi la un preț de aproximativ 57.300 de dolari. În Europa ar trebui să îl vedem în cadrul târgurilor tech, în viitor.













(2).jpg)





