Kodak şi Archos au anunţat astăzi fructul colaborării lor, o serie de tablete cu ecran de 7 şi 10 inch şi cu procesoare Mediatek la bord. Terminalele au conectivitate WiFi şi 3G şi poarta logo-ul cel faimos Kodak pe carcasă.
Ambele vin pe negru sau galbenul trademark Kodak şi sunt dotate cu procesoare quad core MediaTek 64 bit, 1 GB RAM şi 16 sau 32 GB stocare. Primim şi slot microSD, iar ecranul este un IPS cu rezoluţie HD. La bord se află şi o cameră de 8 MP în spate şi frontală de 2 MP. Ca OS avem Android 7.0 Nougat, iar bateria este o unitate de 2500 mAh pentru modelul de 7 inch şi 6000 mAh pentru cel de 10.1 inch.
Kodak Tablet 7 are o rezoluţie de 1024 x 600 pixeli, vine cu GPS, Bluetooth şi WiFi b/g/n. Găsim preinstalata aplicaţia Photobox, care oferă 50 de imprimări de instantanee gratuite pentru pasionaţii de fotografie. Din ce am înţeles şi camera de 8 MP din spate e peste medie de bună, având în vedere provenienţa Kodak. Modelul cel mare, Kodak Tablet 10 are o rezoluţie de 1280 x 800 pixeli, un panou IPS, conectivitate 3G şi WiFi b/g/n, plus GPS şi USB OTG.
Durata de funcţionare a bateriei este de 3.5 ore pentru modelul mai mic şi 5.5 ore pentru cel mare. Tableta de 7 inch măsoară 10.6 mm în grosime şi cântăreşte 260 de grame, iar cea de 10 inch 10.1 mm în talie şi 500 de grame la cântar. Aşteptam acum şi pe piaţa locală produsele.
La debutul in Europa, Kodak Tablet 7 va costa 79 de euro, iar Tablet 10 - 119 euro.


























