În cursul zilei de ieri, 16 decembrie, prin intermediul lui Zoltan-Loránd Szőgyényi, am participat la conferința de presă organizată de către Alcatel-Lucent în Timișoara. Ocazia acestui eveniment a fost una specială, și anume anunțul cu privire la deschiderea celui mai mare centru global de operare rețele, în noul campus din Timișoara, situat pe strada Republicii.
Acest centru are o suprafață totală de 5200 metri pătrați și este inaugurat în urma unei investiții de peste 2 milioane de euro atât în infrastructurile IT, cât și în cele operaționale. Astfel, se respectă cele mai înalte standarde de operare în industria de telecomunicații, fiind oferit un spațiu adecvat și flexibil pentru o asemenea activitate.
Pe parcursul conferinței de presă ni s-a adus la cunoștiință faptul că în noul centru lucrează peste 550 profesioniști, care oferă servicii 24/7, în 7 limbi, deservind peste 20 companii din întreaga lume. Printre clienții tutoror centrelor de operare de rețele Alcatel-Lucent la nivel global se numără următoarele companii
- Pe continentul American - Cablevision, Exelon Corp, Metro PCS Dallas, nTelos, San Francisco Airport, Time Warner Cable, Votorantim Group;
- În EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa): Airtel, EMTS Nigeria, IceNet, Federal Agency for Digital Radio of Security Authorities and Organisations (BDBOS), Federal Ministry of Interior (BMI), National Information Technology Agency (NITA), KPN, Mobily, Telenet, Vodacom, Vodafone, Zain;
- În Asia și Pacific: Chorus, Macquarie Telecom.
La ora actuală, Alcatel-Lucent oferă asistență clienților săi prin soluții de operare rețele speciale concepute pentru a sprijini operatorii să crească într-o industrie de telecomunicații în continuă schimbare. Compania deservește la nivel global peste 100 milioane de abonați, peste 100 de rețele wireless, gestionând totodată și peste 300.000 elemente de rețea.
De asemenea, Alcatel-Lucent a introdus cu această ocazie și un curs specializat de pregătire a viitorilor profesioniști pentru acest centru, curs disponibil în curicula Universității Politehnice din Timișoara.