Visual Fan nu lasă vară să treacă fără un telefon dual-sim și dual-core. De data aceasta se numește Allview A5 Duo și a fost poziționat ca succesor al lui Allview P5 Mini și rival direct prin prisma specificațiilor pentru E-BODA Storm V100, doar că prețul este mai mic cu 100 de lei. Veți vedea în tabel care le sunt datele hardware, puncte comune și ce le diferențiază.
Cert este că, mai ales prin prisma specificațiilor tehnice, se oferă mai mult pentru un cost de comercializare mai mic. Presupun că Allview A5 Duo va ajunge în săptămânile următoare și în oferta Cosmote, partener tradițional al companiei brașovene.
​Declarație oficială:
​
Tinerii constituie un segment important pentru piața de smartphone-uri, fiind mereu la curent cu noile tehnologii. Succesul de care s-a bucurat modelul P5 Mini, un telefon creat special pentru ei, ne-a inspirat să dezvoltăm un nou smartphone, care să le ofere și mai multe avantaje, la un preț accesibil. Dotat cu toate funcțiile necesare pentru a naviga rapid pe internet, a rula cele mai noi jocuri, a viziona clipuri și a asculta muzică, noul telefon A5 Duo este soluția ideală pentru cei care își doresc un telefon echipat pentru divertisment. Lucian Peticilă, General Manager Allview
Specificațiile comparate pentru Allview P5 Mini, Allview A5 Duo și E-BODA Storm V100:
Smartphone Date tehnice | Allview P5 Mini | Allview A5 Duo | E-BODA Storm V100 |
Ecran | TFT-LCD de 3.95 inch cu rezoluție 320x480 pixeli, protejat cu sticlă Gorilla Glass | TFT-LCD de 4 inch cu rezoluție 480x800 pixeli | IPS de 4 inch cu rezoluție 480x800 pixeli |
Procesor | Single core de tip ARM Cortex-A9 la 1 GHz | Dual-core pe ARM Cortex-A7 la 1.2 GHz | MediaTek dual-core la 1 GHz |
Memorie | 512 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare din care 2 GB în mod real, microSD de până la 32 GB | 512 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare din care 1.5 GB în mod real | 512 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB |
GPU | PowerVR SGX531 | Mali-400 | PowerVR SGX531 |
Sistem de operare | Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich | Android 4.2.2 Jelly Bean | Android 4.1.1 Jelly Bean |
Conectivitate | 3G cu viteze de până la 7.2 Mbps, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 3.0, Wi-Fi direct, microUSB, jack de 3.5 mm, radio FM cu RDS, GPS | 3G cu viteze în download de până la 21.6 Mbps, Wi-Fi b/g/, Wi-Fi direct, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS | 3G cu viteze în download de până la 7.2 Mbps, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 2.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS |
Cameră foto și video | 3.2 Megapixeli și cameră frontală de 0.3 Megapixeli, geo-tagging, înregistrare video | 3.2 Megapixeli și filmează la 720p și cameră frontală de 0.3 Megapixeli | 5 Megapixeli cu LED flash și cameră frontală de 1.3 Megapixeli |
Baterie | 1700 mAh | 1700 mAh | 1600 mAh |
Greutate | 162 gr. | 137.7 gr. | 133 gr. |
Grosime | 11.2 mm | 11.5 mm | 9.9 mm |
I. Asemănări între Allview A5 Duo și E-BODA Storm V100:
1. Ambele telefoane au display de 4 inch și rezoluție 480x800 pixeli, diferă tehnologia din spatele lor cu un plus pentru IPS-ul de la E-BODA.
2. Ies în față prin CPU dual-core + 512 MB RAM + 4 GB spațiu de stocare, din care rămân în mod real sub 2 GB + slot pentru microSD de până la 32 GB. Diferă procesoarele, MediaTek + PowerVR SGX531 vs CPU dual-core la 1.2 GH / nu cunosc producătorul + Mali-400. S-ar putea ca smartphone-ul Allview să fie ceva mai sprinten, deși cei 512 MB în ambele cazuri nu se va dovedi o alegere tocmai inspirată.
​3. Conectivitate dual-sim, Android pe post de sistem de operare, diferă versiunea cu 4.2.2 la Allview și 4.1 Jelly Bean la E-BODA.
II. Diferențele dintre Allview A5 Duo și E-BODA Storm V100:
1. IPS la E-BODA vs TFT-LCD la Allview A5 Duo, un plus pentru smartphone-ul Storm V100. S-a mers pe 4 inch și rezoluție 480x800 pixeli.
2. Diferă procesorul și acceleratorul grafic. Avem un hardware ceva mai vechi la E-BODA, un CPU MediaTek dual-core + PowerVR SGX531 GPU vs un dual-core la care nu știu producătorul și Mali-400;
3. 3.2 Megapixeli la Allview și știe să filmeze HD vs 5 Megapixeli la E-BODA. Aici doar fotografiile de test fac diferența de calitate și nu doar numărul megapixelilor.
4. 3G cu viteze de până la 21.6 Mbps la Allview vs 3G cu viteze de până la 7.2 Mbps pentru E-BODA. Bănuiesc că nu mai trebuie să spun care stă mai bine la acest capitol.
5. Baterie de 1700 mAh, 137.7 gr. și 11.5 mm pentru Allview vs E-BODA ceva mai subțire, ușor și cu o baterie mai mică cu 100 mAh. Nu aș zice că este un punct care să diferențieze așa puternic.
6. Preț:549 lei pentru Allview A5 Duo vs 649 lei pe E-BODA Storm V100. Plătești 100 de lei în plus pentru display-ul IPS și senzorul de 5 Megapixeli.
Aș zice că Allview A5 Duo se dovedește ceva mai ofertant, deși o ajustare de preț la E-BODA Storm V100 îl aduce în imediata apropiere. Mă bucur să văd o concurență mai puternică pe segmentul telefoanelor dual-sim și dual-core cu Android. Un smartphone precum A5 Duo și E-BODA Storm V100 costa peste 2000 de lei în urmă cu 2 - 3 ani de zile și acum au coborât sub pragul a 150 de euro.
Segmentul low-cost se dovedește din ce în ce mai ofertant și aș face pariu că stocurile se epuizează rapid. Avantajul Allview este reprezentat de parteneriatul cu Cosmote pe telefoane și tablete și Orange, doar pe tablete. E-BODA sau Evolio nu au ajuns în oferta operatorilor telecom. Momentan.



