După seria de teasere anterioară, iată că astăzi cei de la Allview au decis să ridice valul de mister și să ne dezvăluie smartphone-ul P8 Energy Mini, device ce poate fi admirat mai jos. Fiind primul terminal din portofoliul companiei brașovene ce aduce un panou frontal cu sticlă 2.5D, varianta mini a lui P8 Energy impresionează desigur și la capitolul autonomie.
Aflați că telefonul oferă o baterie de 4000 mAh ce ne promite o autonomie de până la 25 ore de convorbire, sau până la 400 ore în stand-by. Pe deasupra, a fost introdus și un mod inteligent de economisire a energiei, dar și funcția Power Bank prin care se pot încărca alte device-uri folosind un cablu dedicat.
Printre dotările sale hardware avem un display IPS HD de 5 inch, 2 GB memorie RAM, un procesor quad-core de 1.3 GHz și un chip grafic Mali-400. Acest model oferă 16 GB de stocare ce poate fi extins prin intermediul unui card microSD de până la 128 GB. De asemenea, primim o cameră foto principală de 8 megapixeli cu autofocus, un senzor frontal de 5 megapixeli și Android 5.1 Lollipop.

Un dezavantaj al acestui model ar putea fi reprezentat de către lipsa unui modul 4G LTE, device-ul oferind doar viteze HSDPA. Ca dimensiuni, Allview P8 Energy Mini cântărește 200 grame și măsoară 8.9 mm în grosime. Începând de astăzi puteți plasa o pre-comandă pentru acest telefon la prețul de 799 lei, fiind disponibil pe auriu, alb sau gri.


.jpg)

