Breaking news-ul săptămânii din zona tech este cu siguranţă faptul că Huawei AppGallery va pute ajunge şi pe alte telefoane Android. Huawei a anunţat această mutare azi, aceasta fiind în vigoare de la 1 decembrie 2020. Astfel, utilizatorii oricărui telefon cu Android la bord vor putea avea acces gratuit la zeci de mii de aplicaţii locale şi internaţionale.
Pe lângă faptul că exclusivităţile din AppGallery, cum a fost jocul cu Conor McGregor Dystopia ajung şi pe alte telefoane Android, veţi putea avea acces şi la beneficiile, tombolele şi concursurile asociate lui AppGallery. Iar gamerii vor putea să joace din nou Fortnite, după ce acesta a fost scos din Play Store cu luni în urmă. Ecosistemul Huawei este acum deschis utilizatorilor Android, oferind acces rapid la toate aplicaţiile necesare. Avem şi ocazia să accesăm alternative la aplicaţii Google populare precum Petal Search ca motor de căutare sau Petal Maps ca alternativă la Google Maps.
În AppGallery găsiţi peste 1000 de aplicaţii româneşti şi zeci de mii de aplicaţii globale. Magazinul este împărţit în categorii precum Finance, Gaming, Ştiri, Shopping, Divertisment şi Educaţie. Vine cu securitate şi protecţie completă, dezvoltatorii având numele lor real verificat, iar aplicaţiile având un proces de revizuire în 4 paşi. Sosirea lui AppGallery pe alte telefoane Android aduce şi noi oportunităţi pentru dezvoltatori, care vor putea obţine venituri mai mari din aplicaţiile dezvoltate. Cresc şansele de profit şi tentaţia de a înscrie aplicaţii în AppGallery.
Ce înseamnă asta dacă facem o flotare logică?
Huawei pune presiune pe Google, concurând cu gigantul motoarelor de căutare fix unde doare mai tare. Petal Maps şi Petal Search vor putea deveni opțiune pe sute de milioane de terminale, ba chiar peste 1 miliard pe care să se popularizeze. Producătorii chinezi vor adopta cu siguranţă această alternativă la Play Store, mai ales că nu au alternative mai bune proprii. E un bulgăre de zăpadă care ar trebui să îngrijoreze Google şi să ne bucure pe noi, deoarece concurența e întotdeauna bună.
Dezvoltatorii obțin astfel o expunere mai mare a aplicațiilor, care vor putea fi instalate nu doar pe terminalele Huawei, crescând în acest mod șansele de profit. De asemenea și tentația de a publica aplicațiile și în AppGallery, va fi mai mare pentru aceștia.
De văzut şi dacă UE va începe să obliga producătorii de telefoane să pună Petal Search la setupul iniţial al telefoanelor ca opţiune de motor de căutare, cum se întâmplă acum cu altele de acest tip. Există şi potenţialul de a participa la concursuri şi campanii limitate până acum doar pentru posesorii de telefoane Huawei. Deja în intervalul septembrie 2019 - septembrie 2020 Huawei a pus la bătaie premii în valoare de 1.5 milioane de euro.
Magazinul virtual de aplicații poate fi instalat pe toate dispozitivele Android accesând appgallery.huawei.com și folosind butonul de download AppGallery sau printr-un clic pe link-ul de aici.