Avem în sfârșit un concept plauzibil de iPhone pliabil! Vine cu ecran de 8 inch și se transformă în iPad Mini

1.350 ori
<b>Avem în sfârșit un concept plauzibil de iPhone pliabil! Vine cu ecran de 8 inch și se transformă în iPad Mini</b>Am mai văzut până acum concepte trăznite de iPhone-uri, unele chiar transparente sau circulare, dar azi avem ceva special: un iPhone pliabil are chiar arată plauzibil. La bază are mărimea unui iPhone 11

Am mai văzut până acum concepte trăznite de iPhone-uri, unele chiar transparente sau circulare, dar azi avem ceva special: un iPhone pliabil are chiar arată plauzibil. La bază are mărimea unui iPhone 11, dar odată deschis devine cât un iPad Mini.

Concept iPhone pliabil

Conceptul este realizat de Ben Geskin, poate cel mai prolific designer de concepte văzut de noi în ultimii ani. Observăm că ecranul cel mare se află la interior, ca la Galaxy Fold şi mai avem unul şi la exterior, doar că e de mari dimensiun. Apare şi un stylus Apple Pencil în ecuaţie şi un decupaj pentru camerele selfie ce aduce cu cel de pe Galaxy S10 5G. Pe fundal alb nu vedem vreo urmă de cută, dar este doar o randare ce-i drept.

Concept iPhone pliabil

Balamaua pare construită pe acelaşi model ca la Galaxy Fold, totuşi, deci telefonul riscă să fie gros când e închis. Ben Geskin şi-a imaginat un iPhone cu ecran de 8 inch la interior şi unul de 5+ inch la exterior. Ce mi se pare diferit faţă de alte pliabile e că poţi utiliza cele două secţiuni interne de ecran şi când ai deja panoul pliat la 30, 45, 90 de grade. Eventual poţi face un soi de "mini laptop" în acest mod.

Nici nu vreau să mă gândesc cât ar costa un asemenea produs, dar cred că 3000 de euro e o sumă realistă. Apple pare genul de companie care să aştepte să se calmeze apele şi va îi vadă pe alţii eşuând înainte să vină cu propriul pliabil. Până una-alta, formatul lui RAZR pare să inspire mai mult rivalii decât cel de Galaxy Fold.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×