Pentru că americanul ştie să facă bani din piatră seacă, iată că azi aflăm cel mai nou model de bişniţă. E vorba despre iPhone-uri care au rămas la versiunea veche de aplicaţie Twitter, vândute pe eBay la 25.000 de dolari.
Ştiţi probabil că în ultima săptămână Twitter a devenit pur şi simplu "X" şi a scăpat şi de logo-ul cu pasărea albastră. Asta i-a înfuriat pe cei care aveau cont de un deceniu sau mai mult de atât, iar cei care vor înapoi logo-ul şi identitatea aplicaţiei au acum o soluţie inedită: să cumpere un iPhone cu versiunea neactualizata de aplicaţie.
Ei bine pe eBay au început să apară variante de astfel de iPhone-uri, iar un iPhone 11 Pro Max cu o versiune veche de Twitter ajunge şi la 25.000 de dolari. Alţi vânzători sunt ceva mai realişti şi cer "doar" 800, până la 15.000 de dolari. Unii îşi promovează marfa chiar pe Twitter, pardon X. Evident a cere aceste sume nu înseamnă că le şi primeşti.
Am văzut iPhone-uri vândute şi pentru 190.000 de dolari, dar acolo era un model de primă generaţie, din 2007, care nu fusese desigilat totuşi. Specula de genul acesta, pe bază de software lipsă apăruse şi în 2020, când Fortnite a fost scos din App Store şi un iPhone cu Fortnite instalat se vindea la 10.000 dolari.
Vă reamintesc şi motivul pentru care Elon Musk a făcut schimbarea: X va fi o "everything app", nu doar un loc unde să socializezi. Va permite plăti, chat, consum de conţinut video, shopping şi multe altele.