Un comunicat de presă proaspăt sosit în inbox-ul nostru ne aduce astăzi detalii despre câteva tendințe ale pieței smartphone din 2022, un an în care vom asista se pare la o schimbare din ce în ce mai rapidă a vieții cotidiene în care smartphone-urile sunt prima alegere atunci când oamenii își doresc ușurință la conectare și tehnologii de ultimă generație. vivo prezintă câteva dintre inovațiile de azi care vor redefini ziua de mâine.
Viitorul imaginilor de pe dispozitivele mobile
Din câte aflăm, începând cu 2022, inovațiile optice vor reprezenta o zonă importantă de cercetare și dezvoltare ca va contribui la atingerae unui nou nivel de calitate pentru fotografiile și filmele realizate cu un telefon. vivo are după cum bine știm un parteneriat cu ZEISS și lucrează împreună pentru a îmbina experiența unică în domeniul opticii cu experiența vivo în dezvoltarea de smartphone-uri. Rezultatul constă în capabilitatea de a adapta funcțiile unice ale echipamentelor profesionale de imagistică la smartphone-urile de referință vivo.
Procesare inteligentă a fotografiilor
În viitor, funcțiile software și de procesare a imaginii vor avea un rol tot mai important în dezvoltarea noilor tehnologii. vivo a trecută deja la următorul nivel odată cu introducerea cipului de imagistică V1 care a marcat și începutul fotografiei computerizate, o tendință care va avea de câștigat mai mult teeren începând cu 2022.
Eficiența AI a smartphone-urilor se va dubla
Inginerii vivo sunt de părere că eficiența AI se va dubla în 2022 și că multe tehnologii vizionare vor deveni realitate. AI-ul acoperă multe zone de inovare în tehnologie și performanță pentru smartphone-uri, inclusiv sisteme de camere, procesarea limbajului natural, voce, învățare asistată de mașini, grafice de cunoștințe și motoare inteligente.
Miniaturizare, chiar și pentru produsele din gama de mijloc
vivo spune că are la ora actuală peste 12000 de angajați care lucrează în 10 centre R&D în toată lumea, analizând diverse forme și dimensiuni pentru smartphone-uri, inclusiv posibilitatea de a avea modele pliabile, flexibile sau care pot fi rulate. Compania spune că în conectul în care sunt folosite smartphone-urile la locul de muncă și acasă, designerii preferă în continuare forma tradițională alungită și cu colțurile rotunjite, un exemplu fiind modelul vivo V21 5G.
Dublare număr de conexiuni 5G
Aflăm că dezvoltarea tehnologiei și a infrastructurii 5G va continua în forță și în 2022, schimbând felul în care oamenii lucrează și trăiesc. Potrivit CCS Insight, numărul conectărilor la rețeaua 5G se va dubla în 2022, ajungând la peste 1,34 miliarde.
6G: Lumea digitală se unește cu lumea fizică
Cu toate că tehnologia 5G este în continuare în curs de implementare la nivel global, vivo se gândește deja la următoarea etapă pentru conexiuni mobile în bandă largă. Se vehiculează faptul că 6G va face posibilă atingerea unor viteze incredibile, de 1 terabit pe secundă, care va permite companiei vivo să își pună în aplicare planul de a crea o rețea globală în care lumea digitală și cea fizică să se unească. Utilizarea comercială 6G va începe în 2028 și va fi implementată global în următorii ani.