Dacă majoritatea producătorilor de pe piață au adus încă de anul trecut device-uri purtabile și fel și fel de accesorii inteligente, iată că acum și Lenovo intră în cursa ceasurilor inteligente, sau mai bine zis a brățărilor smart. Astfel, în cadrul CES 2015, Lenovo a prezentat atât un smart band cât și un accesoriu pentru selfie-uri.
Această brațără inteligentă cu design elegant se numește Vibe Band VB10, iar printre principalele sale dotări remarcăm prezența unui display E-Ink ce oferă o autonomie de până la 7 zile, funcții de monitorizare ale activităților sportive, dar și o claritate de invidiat a detaliilor afișate chiar și în bătaia soarelui.
De asemenea, acest device ne oferă și posibilitatea de a răspunde la SMS-uri sau mesaje de pe rețele de socializare prin intermediul unei tastaturi software integrate în OS. Aflăm că Lenovo Vibe Band VB10 va ajunge pe piață începând din luna aprilie la prețul de 89$.
Cel de-al doilea gadget lansat de Lenovo este numit Vibe Xtension Selfie Flash, device ce este practic un bliț LED care se va conecta prin intermediul jack-ului audio 3.5 mm la telefon. Acesta ne oferă 8 LED-uri de culoare albă care odată activate vor ilumina până și cele mai întunecate locații în care dorim să realizăm o fotografie. Prețul său va fi de 29$.