Dotările lui Motorola Edge sunt confirmate de o listare ajunsă online; Procesor Snapdragon 765 și 6 GB RAM

1.813 ori16-04-2020
Dotările lui Motorola Edge sunt confirmate de o listare ajunsă online; Procesor Snapdragon 765 și 6 GB RAM

Continuă leak-urile lui Motorola Edge și la câteva momente de la apariția sa într-o fotografie reală, avem iată și câteva dintre dotări confirmate de către o listare din Google Play Console. Aceasta poate fi văzută mai jos și dezvăluie specificații pe care le-am mai auzit anterior - de la procesorul octa-core Qualcomm Snapdragon 765 inclus aici și până la cei 6 GB RAM pe care telefonul îi va aduce în configurația de bază. 

Motorola Edge

Tot de aici aflăm că ecranul oferă o rezoluție Full HD+ de 2340 x 1080 pixeli și din câte știm, este vorba despre un panou OLED curbat lateral și cu decupaj bulină pentru camera selfie. Telefonul rulează Android 10 din fabrică cu o interfață aproape stock și vine cu un GPU Adreno 620 la pachet, respectiv o cameră foto triplă în spate cu senzor principal de 64 mpx

Lansarea este programată pe data de 22 aprilie, zi în care vom vedea și varianta flagship Motorola Edge+ de la care așteptăm un procesor Snapdragon 865, 6 sau 8 GB RAM și un setup foto quad-camera cu senzor principal de 108 megapixeli. Scanner-ul de amprente va fi integrat în ecran, iar configurațiile ar putea include până la 256 GB spațiu de stocare flash.

Dotările finale și prețurile le vom afla săptămâna viitoare. 

Via: slashleaks.com
Taguri: Motorola Motorola Edge Dotari Moto EDGE Specificatii Pret Snapdragon 765 Data lansare

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.