Motorola e pe cale să transforme Moto Edge într-o veritabilă serie, astfel că după Edge şi Edge+, acum apare şi un Motorola Edge Lite. Terminalul tocmai a primit certificarea FCC şi am aflat şi câteva dintre dotările sale.
Am remarcat în comentariile la recenzia lui Motorola Edge, proaspăt publicată că mulţi se plângeau de preţul de 2999 lei. Astfel, un Motorola Edge Lite e binevenit, mai ales dacă păstrează designul arătos si ajunge pe la un 2000 de lei. Se pare că varianta Lite a primit certificarea FCC, unde apare sub numele de cod XT2075-3.

Ar veni cu suport 5G, o baterie de 4700 mAh, procesor Snapdragon 765G şi 6 GB RAM, alături de 128 GB stocare. Au fost şi surse care vorbeau despre o versiune a acestui handset cu procesor Snapdragon 730G. Terminalul are numele de cod "Nairobi" şi vine cu Android 10 la bord.
Ambele telefoane Edge lansate până acum au un ecran curbat lateral de 6.7 inch, un OLED cu refresh rate de 90 Hz şi orificiu pentru camera selfie. În cazul variantei Edge Lite ar putea scădea diagonală şi să vedem şi o cameră mai modestă în spate. Spre exemplu, acolo unde Motorola Edge are o cameră de 64 MP + 8 MP telephoto + 16 MP ultrawide + senzor 3D ToF, am putea primi pe varianta Lite o cameră de 48 MP, o cameră ultrawide de 8 MP şi o cameră Macro de 5 MP.
Mă intrigă totuşi faptul că bateria de 4700 mAh e mai mare pe Lite decât cea de 4500 mAh de pe Moto Edge.


