Este ok să-ți cureți iPhone-ul cu șervețele dezinfectante? Apple spune că da și vine cu recomandări în plină epidemie de COVID-19

1.014 ori
<b>Este ok să-ți cureți iPhone-ul cu șervețele dezinfectante? Apple spune că da și vine cu recomandări în plină epidemie de COVID-19</b>Epidemia de coronavirus ne obligă să fim mai atenți și cu obiectele cu care interacționăm zi de zi, printre acestea numărându-se desigur și smartphone-urile pe care trebuie să le păstrăm curate

Epidemia de coronavirus ne obligă să fim mai atenți și cu obiectele cu care interacționăm zi de zi, printre acestea numărându-se desigur și smartphone-urile pe care trebuie să le păstrăm curate. În acest sens cei de la Apple vin cu un sfat pentru utilizatorii de iPhone, iPad sau iMac, confirmând pe această cale că este în regulă ca dispozitivele să fie curățate cu șervețele dezinfectante

Informația a fost comunicată chiar pe site-ul oficial al companiei din Cupertino și noul sfat sosește într-o perioadă în care situația se agravează la nivel global, ba chiar și în România unde instituțiile de învățământ au fost închise. Până acum Apple se declara împotriva acestor soluții de curățare care datorită unor substanțe ar putea afecta de exemplu stratul oleophobic de pe display-urile telefoanelor.

Cu toate acestea, acum prioritară este sănătatea și siguranța, astfel că Apple își actualizează și acest ghid de curățare al dispozitivelor (detalii aici). Compania din Cupertino spune că este ok să folosești șervețele dezinfectante cu 70% alcool izopropilic. Se recomandă ștergerea suprafețelor de pe dispozitivele Apple precum display-ul, tastatura sau alte suprafețe exterioare.

Fără clor totuși și trebuie să evitați pătrunderea acestor soluții în orice orificii. De asemenea, nu trebuie să scufundați device-urile în soluții de curățare și să nu le folosiți pe suprafețe din țesătură sau piele. Ar fi ideal să folosiți o cârpă din microfibră și să evitați aplicarea soluției de curățare direct pe dispozitive. Fără șervețele din hârtie pentru că acestea pot provoca mici abraziuni.

La final spălați-vă bine pe mâini! 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×