Au trecut doar câteva luni de la anunțul lui Honor Power2, telefon mid-range care impresiona prin bateria uriașă de 10080 mAh în raport cu alura sa de buget și talia de sub 8 mm grosime. Astăzi aflăm că Power2 a fost doar începutul pentru că Honor lucrează deja la modelul succesor care nu va oferi 12000, nici 13000 mAh, ci chiar 15000 mAh.
Informația vine de pe Weibo și ne aduce detalii despre mai multe telefoane Honor pregătite pentru lansare în perioada următoare, la pachet cu bateriile ce vor fi utilizate. Iată-le:
- Honor X80i: 7000 mAh
- Honor 600: 9000 mAh
- Honor Magic Flip3: 6500 mAh
- Honor X80: 13080 mAh
- Honor Magic9 Pro: 8000 mAh
- Honor Magic V7: 8000 mAh
- Honor Win2: 12000 mAh
- Honor Power3: 15000 mAh
Așadar, Honor Power3 nu va fi singurul telefon care se va lăuda cu o capacitate sporită, pentru că pe listă se află și flagship-uri care se apropie rapid de pragul de 10000 mAh. Pe lângă integrarea unor baterii atât de mari, Honor umblă și la soluții de răcire, de disipare a căldurii, pentru a păstra temperaturile sub control și performanța stabilă la utilizare prelungită.
Până acum câțiva ani dacă ne gândeam la un telefon de 15000 mAh, ne imaginam o cărămidă, un rugged phone cărat în valiză și nu în buzunar. Iată că acum avem mult așteptata revoluție a bateriilor, pe care o așteptăm și la brandurile mainstream.







