HP a anunțat cu câteva săptămâni în urmă două tablete atractive cu ecrane de 6 și 7 inch, cu prețuri accesibile și posibilitate de apelare telefonică. E vorba despre HP Slate 6 și HP Slate 7, care au debutat pe piața din India în această săptămână.
Ambele terminale au procesoare quad core, Android 4.2.2, ecrane HD și 16 GB memorie internă, plus slot microSD. în plus, aceste device-uri au suport 3G, WiFi și dual SIM. HP oferă la pachet și stocare în cloud prin serviciul Box, 25 GB în cazul acestor produse. în plus, HP mai oferă și acces la serviciile HP Connected Music, e-Print, HP Connected Photo și HP File Manager.

HP Slate 6 Voice Tab vine cu un ecran de 6 inch, cu rezoluție 720p și dispune de un procesor Marvell quad core de 1.2 GHz, plus HSPA+, 1 GB RAM și o cameră de 5 MP. Gadgetul încorporează și GPS, baterie de 3000 mAH și radio FM. HP Slate 7 Voice Tab include un display de 7 inch, cu rezoluție de 1280 x 800 pixeli, un procesor Marvell quad core, 1 GB RAM, o cameră de 5 MP și o baterie de 4100 mAh.
Le așteptăm în România!


