HTC One Max - Phablet de 5.9-inch apare pentru prima oară În cadrul unor schițe, Însoțite de o listă de specificații

1.456 ori07-06-2013
HTC One Max - Phablet de 5.9-inch apare pentru prima oară În cadrul unor schițe, Însoțite de o listă de specificații

în condițiile în care HTC One este unul dintre cele mai bune (dacă nu cel mai bun) terminale disponibile pe piață anul acesta, nu puțini sunt cei care așteaptă de la producător o altă “minune”, fie sub forma modelului M4, sau cel mai recent intrat în categoria viitoare smartphone-uri - HTC One Max

MobileLeaks au reușit să obțină o sere de schițe ce reprezintă formele viitorului dispozitiv HTC în categoria phablet - One Max. Terminalul dispune de un design în mare parte identic cu modelul pilot actual, diferențele remarcate fiind cele legate de conturul foarte subțire dintre ecran și marginea exterioară a carcasei. Apoi, modelul HTC va oferi tehnologia “Boom Sound” cu două difuzoare, de asemenea prezentă în cazul terminalului flagship și măsoară 140.4 mm în lungime și 9.4 mm grosime.

HTC One Max dispune de un ecran de 5.9-inch de rezoluție Full HD. Configurația hardware se bazează pe cel mai puternic chip de la Qualcomm, Snapdragon 800 la 2.3 Ghz în configurație quad-core. Android 4.3 sau 5.0, baterie de 3300 de mAh și cameră Ultrapixel sunt alte specificații demne de a fi menționate pentru smartphone-ul HTC încă neanunțat. One Max va figura printre produsele lansate de HTC în Q3 al acestui an și va concura în mod direct cu Galaxy Note III de la Samsung.

Sursa: mobileaks.nl
Taguri: HTC One Max HTC One Max Phablet Phablet HTC

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.