Huawei Enjoy 10 se lansează vineri, iar pe 22 octombrie debutează și Honor 20 Youth cu ecran AMOLED

1.606 ori
<b>Huawei Enjoy 10 se lansează vineri, iar pe 22 octombrie debutează și Honor 20 Youth cu ecran AMOLED</b>Nici măcar interdicțiile nu-i opresc pe cei de la Huawei să lanseze noi terminale mobile pe piață, astfel că în următoarele 7 zile așteptăm cel puțin 2 noi smartphone-uri. Printre acestea îl avem pe Honor 20 Youth, telefon pe care

Nici măcar interdicțiile nu-i opresc pe cei de la Huawei să lanseze noi terminale mobile pe piață, astfel că în următoarele 7 zile așteptăm cel puțin 2 noi smartphone-uri. Printre acestea îl avem pe Honor 20 Youth, telefon pe care unele zvonuri (greșite din cauza unei traduceri incorecte) îl vedeau lansat chiar astăzi pe data de 15 octombrie, dar care va sosi pe 22 octombrie în schimb. 

Honor 20 Youth

Știm că acest model în cauză ne va oferi ecran AMOLED FHD+ de 6.3 inch, procesor Kirin 810, variante cu până la 8 GB RAM și 256 GB stocare și baterie de 4000 mAh cu încărcare la 20W. Va avea cameră selfie de 16 mpx, cameră triplă în spate (48 mpx + 8 mpx ultra-wide + 2 mpx bokeh), iar cititorul de amprente va fi integrat sub display. 

Huawei Enjoy 10

Înainte de acest telefon va sosi totuși Huawei Enjoy 10. Lansarea sa este programată pentru data de 18 octombrie, adică vineri atunci când vom afla și prețurile de comercializare din China. Ca dotări ne oferă procesor Kirin 710F, ecran HD+ de 6.39 inch și decupaj în display pentru o cameră selfie de 8 mpx.

Va avea o cameră duală de 48 mpx + 8 mpx în spate și o baterie de 3900 mAh la interior. Ambele telefoane de față, adică Honor 20 Youth și Enjoy 10 vor sosi fără aplicațiile și serviciile Google la bord.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

iHunt Black Friday
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×