Huawei continuă să îşi extindă portofoliul de telefoane accesibile cu modelul Enjoy 10e, pe care îl pregăteşte pentru debut pe 1 martie. Va sosi întâi în China şi se va axa pe o baterie generoasă, în tandem cu dotări entry level. Deocamdată avem doar un teaser legat de lansare postat pe Weibo şi îl vedeţi mai jos.
Huawei Enjoy 10e ar trebui să fie cel mai accesibil model din seria Enjoy 10, iar din păcate nu avem dotări, dar putem specula judecând după Enjoy 9e de anul trecut. Ne gândim că Enjoy 9s a avut 3 camere, Enjoy 9 două, iar 9e doar una singură. În plus, un misterios telefon Huawei cu procesor Helio P35 a fost certificat de TENAA în ultima săptămână şi a apărut şi în benchmark-ul GeekBench.
Sursa afirmă că acela ar fi Enjoy 10e, deoarece are fix bateria mare de 5000 mAh promisă de Huawei. Mai vine şi cu o cameră modestă în spate, cu unul sau doi senzori. Ar putea costa 130 de euro sau chiar mai puţin. Enjoy 9e avea şi 3 GB RAM, 32 GB stocare, slot microSD şi cameră de 8 MP.
Aceste dotări s-ar putea regăsi şi pe succesor, poate şi cu o versiune cu 4 GB RAM în plan. Ar trebui să avem şi un cititor de amprente în spate şi un ecran HD+ de minim 6 inch. Conectorul de jos va fi un microUSB, ceea ce duce la întrebări cu privire la vânzarea produsului în Europa.