Lansările de telefoane Huawei continuă și pe final de primăvară, astfel că după ce am văzut introduse pe piață modele precum P40 Lite 5G sau P30 Pro New Edition (acesta sosind cu serviciile Google), iată că acum ne pregătim pentru lansarea lui Enjoy Z 5G. Acesta tocmai a primit un teaser oficial din care aflăm faptul că debutul este programat pe data de 24 mai și că va fi un terminal de buget ținând cont de faptul că face parte din seria "Enjoy".
În materialul promo apare silueta telefonului și vedem rama metalică acolo unde apar butoanele de volum și un buton power/unlock alungit care ar putea integra scanner-ul de amprente, asta ținând cont de efectul luminos aplicat fix peste această zonă. Se vede și o parte din ecran, iar zvonurile indică faptul că Huawei Enjoy Z 5G ar putea fi cel mai accesibil smartphone 5G de pe piață.
Încă nu este clar dacă telefonul va opta pentru procesorul MediaTek Dimensity 800, sau dacă Huawei va merge pe soluția Kirin 820. Acest din urmă cipset este așteptat să fie integrat la bordul lui Honor X10 5G care se lansează pe 20 mai. Rămâne să așteptăm alte teasere în perioada următoare sau poate chiar o certificare TENAA menită să scoată la iveală lista completă de dotări!



