Începutul lunii august va fi marcat de multe lansări importante, doar Samsung plănuind introducerea pe piață a 3 noi smartphone-uri. Nici rivalii din China nu stau degeaba și ne pregătesc pe data de 3 august lansarea lui Vivo S7 - aparent cel mai subțire smartphone 5G de pe piață. Acesta a primit multe teasere în ultimele zile și astăzi avem ocazia să îl vedem într-o primă randare oficială publicată pe platforma de vânzări JD.com.
Telefonul este într-adevăr foarte subțire și mai mult de atât impresionează prin faptul că nu are aproape deloc protuberanță asociată modului foto din spate, ceva ce rar mai întâlnim pe smartphone-urile actuale. Din informațiile știute, telefonul va avea o cameră selfie duală cu senzor principal de 44 mpx și la interior vom găsi un procesor octa-core Snapdragon 765G.
Va ajunge la o greutate de 170 grame și ecranul ar fi o unitate AMOLED de 6.43 inch. Nu se știe exact spre ce abordare va merge Vivo în ceea ce privește camera selfie duală, fiind vehiculată fie posibilitatea de a vedea un decupaj dual în ecran, fie un notch mai wide. Mai avem doar câteva zile de așteptare până la debut și mă aștept ca prețul să fie unul atractiv.