Iată 5 smartphone-uri de origine chineză ce ne fac să uităm de încărcarea bateriei în fiecare zi

Autor:  | Publicat în:  știri diverse 1.688 ori
<b>Iată 5 smartphone-uri de origine chineză ce ne fac să uităm de încărcarea bateriei în fiecare zi</b>Deși smartphone-urile avansează de la an la an, există o problemă de care companiile par a uita, și anume bateriile integrate la interiorul acestor produse. Fiind extrem de scumpe și subțiri, majoritatea terminalelor existente pe piață nu...

Deși smartphone-urile avansează de la an la an, există o problemă de care companiile par a uita, și anume bateriile integrate la interiorul acestor produse. Fiind extrem de scumpe și subțiri, majoritatea terminalelor existente pe piață nu reușesc să ofere nici măcar o zi de autonomie, dar aici intervin brandurile chineze.

În lista de mai jos veți găsi un top 5 al celor mai bune smartphone-uri de pe piață la capitolul autonomie, modele ale căror prețuri ajung chiar și la ¼ din suma de achiziție a unui terminal de ultimul răcnet. Dacă și pentru voi autonomia este cea care primează, atunci topul de mai jos vă va atrage cu siguranță atenția.

Doogee HOMTOM - 6250 mAh

Printre companiile chineze ce aduc pe piață device-uri cu baterii de top, se află și Doogee, nume tot mai popular în ultimul timp. În topul nostru îl regăsim pe Doogee Homtom, smartphone ce oferă o baterie uriașă de 6250 mAh ce promite 72 de ore de autonomie în modul convorbire, sau 7 zile în standby.

Doogee HOMTOM

Acest device sosește cu display HD IPS de 5.5 inch, procesor quad-core Mediatek MT6735 de 1.0 GHz, 2 GB memorie RAM și 16 GB de stocare + slot microSD. Primim Android 5.1, conectivitate 4G LTE, o cameră foto principală de 8 megapixeli și o carcasă cu grosime de 9.9 mm. Prețul lui Doogee Homtom este de 134 dolari - 530 lei.

Blubloo X550 - 5300 mAh

Un alt model cu display de 5.5 inch și baterie impresionantă, este Blubloo X550. Acest terminal dispune de un panou IPS HD, de un procesor quad-core Mediatek de 1.0 GHz și de 2 GB memorie RAM. Ni se oferă 16 GB de stocare, un GPU Mali-T720 și o cameră foto principală de 13 megapixeli.

Blubloo X550

Tehnologia 4G LTE este la posturi alături de sistemul de operare Android 5.1 Lollipop fără mari modificări la capitolul interfață. Bateria regăsită în acest device este o unitate de 5.300 mAh care pe hârtie ne asigură 4 zile în modul standby. Având o grosime de doar 8.9 mm, Blubloo X550 costă acum 139 dolari - 547 lei.

Cubot H1 - 5200 mAh

Pe locul 3 se află Cubot H1, device ce primește o baterie de 5.200 mAh capabilă să ofere până la 3 zile de autonomie în standby. Ca dotări hardware primim un display IPS OGS de 5.5 inch cu rezoluție HD și sticlă 2.5D, un procesor quad-core de 1.0 GHz, 2 GB RAM, 16 GB de stocare și cameră foto de 13 megapixeli.

Cubot H1

De asemenea, avem suport dual-SIM, conectivitate 4G LTE, Bluetooth, WiFi și sistemul de operare Android 5.1 Lollipop. Deși aduce o asemenea baterie, grosimea lui Cubot H1 este de doar 9.2 mm. Telefonul costă zilele acestea 130 dolari - 512 lei.

Blackview BV5000 - 4780 mAh

Imediat pe listă se află Blackview BV5000, smartphone ceva mai compact. Primim un display IPS OGS de 5 inch cu rezoluție 1280 x 720 pixeli, 2 GB memorie RAM, 16 GB de stocare și suport pentru carduri microSD de până la 32 GB.

Blackview BV5000

Spre deosebire de modelele mai sus prezentate, Blackview BV5000 sosește cu certificare IP67 pentru rezistență la apă și praf, dar și cu o carcasă specială menită să ofere o mai bună rezistență în caz de scăpări accidentale pe diferite suprafețe. Acest smartphone dispune de o baterie de 4780 mAh și costă 156 dolari - 614 lei.

Elephone Vowney - 4000 mAh

Nu în ultimul rând, există o opțiune pentru cei care nu vor să renunțe la specificațiile hardware de top în favoarea unei baterii uriașe. Acest device ce combină ambele elemente într-un pachet foarte atractiv, se numește Elephone Vowney. Ca dotări, avem parte de un panou QHD de 5.5 inch, 4 GB RAM, 32 GB de stocare și un procesor octa-core Mediatek MT6795.

Elephone Vowney

Telefonul vine cu un senzor foto principal Sony de 21 megapixeli, și cu o cameră frontală de 8 megapixeli pentru selfie-uri. Odată cu aceste dotări hardware de top, telefonul aduce și o baterie de 4000 mAh. Prețul acestui model este de 299 dolari - 1.182 lei.

Toate aceste device-uri pot fi achiziționate de pe site-ul Geekbuying.com.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×