iOS 13 a fost deja descoperit în analytics-urile unui site de știri Apple

1.278 ori
<b>iOS 13 a fost deja descoperit în analytics-urile unui site de știri Apple</b>iOS 12 a sosit toamna trecută şi are mai puţine noutăţi decât au avut iOS 11 şi 10 înaintea sa. Ca atare aşteptăm cu nerăbdare iOS 13 pentru a vedea ceva cu adevărat special, iar primele semne au început să apară. iOS 13 a fost deja

iOS 12 a sosit toamna trecută şi are mai puţine noutăţi decât au avut iOS 11 şi 10 înaintea sa. Ca atare aşteptăm cu nerăbdare iOS 13 pentru a vedea ceva cu adevărat special, iar primele semne au început să apară. iOS 13 a fost deja descoperit în soluţii analytics şi avem detalii mai jos.

iOS 13

Cei de la Macumors au analizat vizitele avute pe site-ul lor de pe IP-uri ale unor terminale Apple şi au descoperit că ele rulau iOS 13. Primele detecţii au fost făcute în octombrie, apoi şi noiembrie şi decembrie. Spre final de decembrie s-au rărit, în perioada sărbătorilor, când inginerii software erau în vacanţă.

Apple testează în faza alpha versiuni noi de iOS cu luni bune înainte de debut, o oportunitate bună pentru scăpări şi pentru a afla ce ar putea fi nou în release-ul software. Spre exemplu ştim deja că sunt funcţii care ar fi trebuit să ajungă în iOS 12, dar din lipsă de timp au fost amânate. Zvonurile afirmă că iOS 13 va aduce îmbunătăţiri pentru utilizatorii de iPad, precum o aplicaţie Files regândită, taburi în aplicaţii pentru a deschide mai multe ferestre în aceeaşi aplicaţie.

Vom avea şi funcţie Split View (split screen) pentru o aplicaţie, plus în sfârşit ceva modificări ale grilei de aplicaţii din Home Screen, atât pe iPad, cât şi iPhone. Administrarea fotografiilor ar trebui de asemenea să fie regândită. Se discută şi despre un Dark Mode, ascunderea zonei Dock, îmbunătăţiri la nivel de Maps şi Messages, plus o regândire de UI pentru cameră.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

iHunt Black Friday
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×