Spy Shop Black Friday 2017

iPhone 5 / noul iPhone - reloaded la nivel de așteptări și zvonuri

Autor:  | Publicat în:  Apple 6.520 ori
<b>iPhone 5 / noul iPhone - reloaded la nivel de așteptări și zvonuri</b>Nu cred că există așteptare mai mare la lansarea vreunui device din piață și nici măcar la un nivel cât de cât similar față de ce se întâmplă când se apropie un nou iPhone. Am ezitat în a folosi iPhone 5, după ce la iPad am avut: iPad,...

Nu cred că există așteptare mai mare la lansarea vreunui device din piață și nici măcar la un nivel cât de cât similar față de ce se întâmplă când se apropie un nou iPhone. Am ezitat în a folosi iPhone 5, după ce la iPad am avut: iPad, iPad 2, Noul iPad și neoficial i se spune iPad 3. La iPhone s-ar putea să avem un simplu - Noul iPhone față de uzitatul iPhone 5 care s-a lăsat așteptat și în 2011 când Apple a adus iPhone 4S.

Buzz-ul din jurul Apple ajunge a fi la cote maxime și pentru că imediat după aceea se lansează în piață. Samsung a încercat ceva similar cu SGS III, dar au mai durat câteva săptămâni până ce smartphone-ul a intrat în stocurile magazinelor. Compania sud-coreeană a reușit să păstreze secretul, poate că nu la fel de bine ca Apple și iPhone unde nivelul de securitate ajunge la un grad incredibil de mare. Uitați-vă că la iPhone, în acest moment, nu se știe nimic sigur. Putem doar să emitem ipoteze pe baza a ce a făcut Apple de la o generație de iPhone la alta.

Totuși, să vedem ce este așteptat de la iPhone 5 / noul iPhone:

1. Design
Se spune că ar coborî în jurul a 7 mm la grosime. Telefoanele slim sunt apreciate de public, dar de la iPhone se așteaptă un design fără reproș. Nu cred că se vor arunca spre alte linii, altă formă. Mai degrabă cred că vor alungi iPhone 4 / 4S-ul din prezent. Apple a evoluat și doar de la iPhone 3GS la iPhone 4 se poate spune că a fost o revoluție. Forma iPhone 4 / 4S a devenit un fel de icon, unul la care nu cred că vor renunța prea ușor.

2. Ecran
Aici se vorbește deja de retina display pe un display de 3.9 - 4 - 4.1 inch cu rezoluție 1136x640 pixeli. Observați că se păstrează o parte din 960x640 pixeli. Asta ar face ca și aplicațiile să fie mai ușor de portat pe noul display, plus că ar fi aproape de rezoluție HD a unor telefoane Android de top - 1280x720 pixeli ca la SGS III, HTC One X.

Se zvonește că ar adopta Gorilla Glass 2 ca și Samsung Galaxy S III. Marele atuu ar fi că este mai subțire, dar să nu vă așteptați la minuni. Se sparge ușor la SGS III și nici la zgârieturi nu rezistă prea bine. Am remarcat unele destul de serioase la un model de SGS III primit în teste, asta prin grija celor care l-au avut înainte.

Presupun că vor încerca să aibă o diagonală unicat, cum a făcut Nokia cu N9 și ai săi 3.9 inch. Nu m-aș mira dacă iPhone 5 ar dispune de un display de 3.99 inch sau 4.05.

3. Hardware
Nu văd nicio motivație în a trece pe un alt procesor, unul de tip quad core ca la SGS III, HTC One X, LG Optimus 4X HD. Ar face ca telefonul să nu atingă cei 7 mm grosime, consumul de energie și nivelul de căldură ar fi prea mare. Mai degrabă vor  ridica frecvența de la 800 MHz la 1 - 1.2 GHz. Memoria RAM s-ar putea să fie la 1 GB ca la noul iPad, spațiul de stocare clasic - 16 / 32 și 64 GB.

Se va trage tare la procesorul / acceleratorul grafic care va fi cu siguranță un PowerVR, sunt șanse să fie pus cel de la noul iPad - PowerVR SGX543MP4, grafică quad-core.

4. Sistem de operare și aplicații
Aici se știe că va integra iOS 6 care-i un plus față de celelalte versiuni ale iOS, o evoluție care aș spune că-i de înțeles. Interfața este aceeași, dar de fiecare dată mai rapidă, se adaugă elemente noi care să se bazeze pe elementele cheie: intuitivitate și simplitate.

Ce se știe vis-a-vis de iOS 6 care va sosi pe iPhone 3GS, iPhone 4, iPhone 4S, iPad, iPad 2, Noul iPad, iPod Toch de ultimă generație și pe următorul iPhone generație 2012:

- asistent vocal Siri îmbunătățit;
- Passbook și NFC;
- Apple Maps cu navigație turn-by-turn;
- Integrare a Facebook pe lângă cea a Twitter;
- iCloud la un nivel superior;
- apelurile FaceTime și via 3G pe lângă Wi-Fi cum era până acum.

Se spune că și iTunes vrea primi o nouă înfățișare, una dintre cele mai mari schimbări de la lansare sa până acum cu integrare iCloud, posibilități de sharing sporite a melodiile din store, descoperire mai ușoară a filmelor, melodiilor și aplicațiilor.

5. Conectivitate
NFC și 4G / LTE - acestea ar fi noutățile pe lângă Wi-Fi în toate standardele, bluetooth, jack de 3.5 mm și GPS. Aș zice că al doilea joacă un rol cheie în țările care au rețele 4G / LTE. Și în România se așteaptă a se face pași în această direcție din 2013. Se fac teste și vom vedea dacă ele se vor și concretiza. Bănuiesc că Bucureștiul și marile orașe din țară vor fi în prim plan.

6. Cameră foto și video
Senzorul de 8 Megapixeli se descurcă bine și nu văd de ce ar pune unul mai mare, în acest moment. Cursa pentru mai mulție megapixeli pe un telefon mobil pare a se fi stabilizat și doar Sony sau Nokia mai iese în față prin câte un model sporadic. Majoritatea telefoanelor de top se laudă cu senzor de 8 Megapixeli. Totuși, s-ar putea să umble prin aplicația camerei foto, să adauge funcții noi.

7. Autonomie
Ar fi de bun augur dacă s-ar reuși o autonomie mai mare, dar grafica și procesorul dual-core plus dorința de a fi un smartphone slim își vor spune cuvântul și s-ar putea să se descurce mai prost și decât iPhone 4S la acest capitol, deși Apple își dorește să puncteze serios cu autonomia. Uitați-vă că la noul iPad au ales să pună o baterie dublă în mAh, au sacrificat grosimea tabletei ca să ofere o autonomie cât de cât decentă. Să vedem ce soluție vor alege la următorul smartphone din portofoliu.

Prezentare și lansarea lui iPhone 5 / noul iPhone este așteptată pentru august / septembrie 2012. Vă vom ține la curent cu toate detaliile legate de acest smartphone Apple, unul care va avea un cuvânt greu de spus în vânzările de telefoane inteligente pe sfârșit de 2012.

▶▶▶ Bluboo S8 Black la 975 lei ◀◀◀
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×