LG ar putea lansa modelul G3 Pro dotat cu propriul său procesor

1.239 ori23-09-2014
LG ar putea lansa modelul G3 Pro dotat cu propriul său procesor

în acest moment dintre marii jucători de pe piața de smartphone-uri doar Huawei își include propriile procesoare pe terminalele sale. LG ar putea să o apuce pe aceeași rută, conform unor noi informații din Coreea de Sud.

Detaliile par a fi legate de LG G3 Pro, phabletul despre care scriam ieri și care ar putea sosi luna viitoare. LG s-a bazat în special pe procesoare Qualcomm până acum și dacă nu mă înșeală memorie a avut și câteva premiere de-a lungul anilor, la capitolul CPU. Ei au fost primii cu un procesor quad core și cu un dual core, iar un procesor construit in house va aduce probabil încă o premieră.

Poate vom vedea un octa core 64 bit, deși cred că există așa ceva pe handseturi sau poate vor merge pe rețeta chipsetului de pe iPhone: mai puține core-uri, dar mai multă putere. Bănuiesc că sud coreenii vor avea totuși o colaborare cu o altă companie pentru acest proiect, deoarece Samsung de exemplu are expertiză în construirea de chipuri, dar nu știu că LG să mai fi produs vreun procesor până acum. Ma refer evident la unul mainstream, pentru ca proiecte precum  Odin au mai existat…

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>