Licitația pentru RoNet, rețeaua națională de internet de mare viteză, câștigată de Romtelecom și Cosmote

Autor:  | Publicat în:  TELEKOM 954 ori
<b>Licitația pentru RoNet, rețeaua națională de internet de mare viteză, câștigată de Romtelecom și Cosmote</b>Iată că astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă, aflăm că Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI) a desemnat câștigătorii licitației RoNet, rețeaua națională de internet de mare viteză, și anume operatorii Romtelecom...

Iată că astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă, aflăm că Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI) a desemnat câștigătorii licitației RoNet, rețeaua națională de internet de mare viteză, și anume operatorii Romtelecom și Cosmote România.

Astfel, aflăm că Romtelecom a fost desemnat câștigător pentru 4 din cele 7 zone geografice, în timp ce Cosmote și-a revendicat restul de 3 regiuni. Răzvan Cotovelea, Ministrul pentru Societatea Informațională, a declarat că dezvoltarea regiunilor rurale vizate de acest proiect reprezintă calea sigură spre îmbunătățirea condițiilor de viață, atât local, cât și la nivel național.

Ni se aduce la cunoștiință și faptul că MSI a pus la bătaie prin intermediul partenerilor europeni fonduri nerambursabile în valore de 84 milioane euro. în timp ce Romtelecom va fi finanțat cu aproximativ 37.2 milioane de euro, Cosmote România va primi 27.9 milioane de euro pentru dezvoltarea unei infrastructuri pentru implementarea de rețele de mare viteză în zonele rurale fără acoperire pentru servicii de internet de mare viteză.

Contractul din spatele acestei licitații stipulează faptul că MSI va concesiona lucrările companiilor câștigătoare pentru o perioadă de 18 ani, interval în care cele două companii vor asigura operarea și mentenanța infrastructurii create.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×