Meizu Metal 2 va fi lansat oficial pe 13 iunie; smartphone metalic cu preț de 120 dolari

438 ori 07-06-2016
Meizu Metal 2 va fi lansat oficial pe 13 iunie; smartphone metalic cu preț de 120 dolari

Chiar lunea viitoare cei de la Meizu au pregătit pentru noi un alt eveniment de presă în cadrul căruia va debuta oficial smartphone-ul Meizu Metal 2. Detalii despre acest lucru sosesc chiar din partea companiei producătoare ce tocmai a început distribuirea invitațiilor către presă, iar informații despre telefon și specificațiile sale aflăm prin intermediul agenției chineze TENAA.

De aici descoperim că telefonul va opta pentru un display HD de 5 inch (1280 x 720 pixeli), pentru un procesor octa-core MediaTek MT6750 și pentru o cameră foto principală de 13 megapixeli cu bliț dual-tone. Pentru captura selfie va fi inclusă la pachet o cameră frontală de 5 megapixeli.

Meizu Metal 2 urmează a fi disponibil pe piață în două variante diferite, cea mai accesibilă oferindu-ne 2 GB RAM și 16 GB de stocare pentru un preț de doar 120 dolari. Modelul superior va aduce 3 GB memorie RAM și 32 GB spațiu de stocare, totul la prețul de 136 dolari. 

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>