Microsoft nu renunță la ideea unei huse cu ecran E Ink; Scoate proiectul de la naftalină pentru a-l prezenta în cadrul unei conferințe

737 ori29-10-2018
Microsoft nu renunță la ideea unei huse cu ecran E Ink; Scoate proiectul de la naftalină pentru a-l prezenta în cadrul unei conferințe

Undeva prin 2016 aflam câte ceva și despre planurile Microsoft de a implementa un ecran secundar pe smartphone-urile din gamă - și asta nu prin dezvoltarea unui telefon cu ecran dual și clapetă, ci prin fabricarea unei huse de tip cover care includea un ecran E Ink la bord. Deși părea că acest proiect a rămas în trecut iată că acum revine în scenă, Microsoft prezentându-l în cadrul conferinței UbiComp 2018.

Husa cu ecran E Ink

Aici compania IT a prezentat un accesoriu de acest gen pentru Lumia 640, unul care din fotografia de mai sus pare în continuare nefinisat. Descoperim că această husă este acoperită de piele Alcantara și că are 5 butoane sub ecranul E Ink cu pricina, unul dintre acestea permițând realizarea unei capturi de ecran și afișarea sa și atunci când ecranul telefonului era stins.

Husa cu ecran E Ink

Husa își prelua energia de la bateria telefonului, dar informațiile erau transmise prin Bluetooth. Vedem pe seama unei schițe ce alte aplicații mai avea acest ecran secundar, de la afișarea programului zilnic la afișarea informațiilor utile (vreme, notificări, ora exactă) și până la apariția unei tastaturi qwerty aici pentru typing. 

Și în Word avea o aplicabilitate, dar și în aplicația de mail. Cât despre apariția acestui proiect după mai bine de 2 ani, aceasta poate sugera faptul că Microsoft ar putea oferi pe viitor o husă de genul pentru tabletele din portofoliu sau pentru viitorul Surface Phone dacă leak-urile cu privire la ecranul său dual nu se adeveresc. 

Sursa: microsoft.com
Taguri: Microsoft Husa Accesorii Leak prezentare Husa cu ecran E Ink Ecran E Ink lumia 640 UbiComp 2018

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.