Microsoft promite că Surface Duo va uimi cu super-camera sa, deşi prototipul de luna trecută nici nu avea încă setup-ul foto la vedere

680 ori
<b>Microsoft promite că Surface Duo va uimi cu super-camera sa, deşi prototipul de luna trecută nici nu avea încă setup-ul foto la vedere</b>Multă lume a cam strâmbat din nas când a sosit mult aşteptatul "Surface Phone" la început de lună, sub forma lui Microsoft Surface Duo. Nu era chiar ce ne aşteptam şi mai era mult de lucru la el, lucru indicat de faptul că

Multă lume a cam strâmbat din nas când a sosit mult aşteptatul "Surface Phone" la început de lună, sub forma luiMicrosoft Surface Duo. Nu era chiar ce ne aşteptam şi mai era mult de lucru la el, lucru indicat de faptul că va sosi de abia în 2020, dar şi de faptul că nu se vedeau clar camerele sale. Azi avem detalii în plus despre dotările modelului final, de la şeful Surface, Panos Panay.

Microsoft a organizat recent încă un eveniment mai restrâns de prezentare a produselor noi Surface, cu accent pe Surface Duo şi Surface Pro X. Acestea au fost prezentate jurnaliştilor la Berlin şi toată lumea a fost curioasă ce fel de camere include Surface Duo, mai ales că a fost observată doar o cameră singulară la evenimentul Surface de pe 2 octombrie. Eu personal nu am văzut-o nici pe aceea în randări.

Acel design nu a mai fost prezent la Berlin acum o săptămână, când camera dispăruse. Panos Panay, şeful secţiunii Surface a ţinut să clarifice situaţia, precizând că Microsoft lucrează la o cameră de top pentru terminalele sale. Ce e drept Microsoft a publicat recent un brevet pentru un modul foarte subţire de cameră, care ar încăpea lejer pe un smartphone cu talie redusa.

Microsoft nu a fost chiar străină de camere de top, beneficiind de cele mai bune camere Nokia pe vremea când preluase Nokia Devices. Câteva din terminalele Lumia au avut camere memorabile, de la Lumia 1020 la Lumia 950. Între timp tehnologia a evoluat semnificativ şi aşteptările publicului sunt mult mai mari. În ziua de azi a devenit normalitate să pui 4 camere pe un telefon, să treci la un senzor de 64 de megapixeli, zoom optic 3X sau 5X şi filmare 4K la 60 FPS.

Suntem tare curioşi să aflăm şi cine îi furnizează modulele foto, între Samsung, Sony şi alte companii, dar şi optica. Zeiss, Leica vin în minte, poate şi parteneri neaşteptaţi din lumea aparatelor foto. Nu ştiu de ce, dar tare îmi e teamă că sfârşim cu o cameră generică.

Material Video Promovat:

Samsung Galaxy Active 2 LTE Unboxing și Setup, plus activare Orange Number Share

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×