Mobicast 89: Podcast Mobilissimo.ro despre lansarea HTC One A9, OnePlus 2 în teste şi Guitar Hero Live pe mobil (Audio)

Autor:  | Publicat în:  Mobicast 596 ori
<b>Mobicast 89: Podcast Mobilissimo.ro despre lansarea HTC One A9, OnePlus 2 în teste şi Guitar Hero Live pe mobil (Audio)</b>Dacă e weekend e momentul unui nou podcast Mobilissimo.ro, ajuns la ediţia Mobicast 89. &Icirc;n aceasta vom discuta evident despre lansarea săptăm&acirc;nii, cea a lui HTC One A9, dar şi despre terminale primite &icirc;n teste şi concursuri si avem...

Dacă e weekend e momentul unui nou podcast Mobilissimo.ro, ajuns la ediţia Mobicast 89. În aceasta vom discuta evident despre lansarea săptămânii, cea a lui HTC One A9, dar şi despre terminale primite în teste şi concursuri si avem şi răspunsuri la întrebări, plus noi jocuri pentru mobil. Începem cu concursurile, cu cel pentru Allview P8 Energy în continuare în desfăşurare şi mai aproape de finalizare, acum că recenzia sa e pe YouTube.

Am primit la test şi Allview V2 Viper, un telefon arătos şi tineresc, pe care îl puteţi câştiga la un concurs. OnePlus 2 a sosit la rândul său în teste, iar textura spatelui sau e similară cu cea a şmirghelului puţin. Telefonul are un format masiv şi îmi e greu să mă obişnuiesc cu butonul Home care nu se poate apăsa, ci e doar unul touch.

Trecând la ştiri, Oppo a lansat phablet-ul R7s, care vine cu ecran Full HD AMOLED de 5.5 inch, 4 GB RAM, procesor Snapdragon 615, 32 GB stocare, slot microSD şi camera de 13 megapixeli, dar şi baterie de 3070 mAh. Terminalul are un panou al ecranului de tip 2.5D. Lenovo a lansat la rândul său două terminale de mari dimensiuni. E vorba despre tableta convertibilă Yoga 900 şi masivul device de 27 de inch Yoga Home 900. Primul e un convertibil de 13.3 inch, care vine cu rezoluţie de 3200 x 1800 pixeli, procesor Intel de generaţie a şasea (până la Core i7) şi până la 16 GB RAM, dar şi stocare SSD până la 512 GB.

Terminalul poate fi folosit în 4 moduri: laptop, tableta, tent şi stand. Yoga Home 900 este un fel de desktop all in one, cu procesor Core i5 Broadwell, stocare SSD de până la 1 TB şi difuzoare stereo de 2.5W. El cântăreşte 7.52 kg şi costă 1500 de dolari.

Pe 20 octombrie a avut loc şi marele eveniment al săptămânii, lansarea lui HTC One A9, care e exact cum îl arătau scăpările. Evenimentul a fost oarecum ciudat, fiind practic o alternare între monologul unor oficiali HTC în faţa camerei (cu o sală de concerte ce se pregătea de un show Jay Z şi Beyonce în spate), plus clipuri oficiale cu telefonul.

Handsetul vine cu corp metalic, seamănă cu un iPhone la design şi include printre dotări un ecran Full HD AMOLED de 5 inch cu panou 2.5D, procesor Snapdragon 617, 2 GB RAM şi 16 sau 32 GB stocare. Avem la bord şi o cameră de 13 MP cu stabilizare optică şi captura video Full HD, dar şi captura RAW şi Hyperlapse. Telefonul măsoară 7.2 mm în grosime şi aduce şi tehnologie BoomSound şi Dolby.

El costă 400 de dolari în America de Nord, dar în UK ajunge la 660 de dolari şi probabil şi mai mult în Europa. Au început să apară imediat după lansare acuzele că One A9 copiază designul unui iPhone, dar HTC s-a apărat afirmând că One M7 a inspirat designul modelelor unibody metalice iPhone cu acele decupaje din plastic în spate. Revenim pe plan local, unde Utok a lansat telefonul Explorer 4, un model rugged cu baterie de 4500 mAh şi certificare IP68.

El rezistă la scufundare în apă până la 1.2 metri adâncime timp de 40 de minute şi poate supravieţui unei scăpări de la 1.2 metri înălţime. Handsetul e rezistent la praf şi are un ecran IPS de 4 inch, 1 GB RAM şi procesor quad core de 1.3 GHz. Terminalul costă 1299 lei. Meizu a lansat telefonul Blue Charm Metal tot în această săptămână, cu un şasiu metalic în culori fistichii şi un design arătos.

Există şi un scanner de amprente aici, un procesor MediaTek Helio X10, ecran de 5.5 inch şi un şasiu cu grosime de 8.2 mm. Handsetul rulează Android Lollipop şi oferă o rezoluţie Full HD, 2 GB RAM, camera de 13 MP în spate şi în faţă de 5 MP, plus 16 sau 32 GB stocare. Preţul este de 173 dolari, iar bateria are o capacitate de 3140 mAh. Apple a lansat iOS 9.1, care vine cu 150 de emoji-uri noi, printre care şi cel de taco, burito, coarne de rock şi deget mijlociu sau unicorn.

Live Photos poate acum detecta când un iPhone e ridicat sau coborât pentru o realizare mai bună a acelor cadre. Există şi o nouă opţiune în Messages, care permite dezactivarea de fotografii pentru contacte. Apple News a ajuns în Marea Britanie, iar butoanele Shift şi Delete sunt acum uşor modificate pentru a fi scoase în evidenţă. Huawei a lansat smartphone-ul Honor 7 pe piaţa din România, în cadrul unui eveniment local.

Handsetul măsoară 8.5 mm în grosime şi are o carcasă unibody, dar şi un ecran de 5.2 inch, cu rezoluţie Full HD, procesor octa core HiSilicon Kirin 935, 3 GB RAM şi 16 sau 64 GB stocare, plus slot microSD. În spate se afla o cameră de 20 MP, iar în faţă una de 8 MP. Bateria acestui model are o capacitate de 3100 mAh şi printre dotări se afla un scanner de amprente.

Terminalul costă 2049 lei la eMAG.ro. Tot Huawei a confirmat şi lansarea lui Honor 5x pe 27 octombrie, acesta fiind urmaşul lui Honor 4x, care tocmai a primit review de la noi. Handsetul va sosi cu o carcasă metalică, scanner de amprente, iar teaserul menţiona "one more thing", în referire la ceea ce părea a fi o cameră sau un accesoriu pentru cameră. Honor 5x are şi un ecran Full HD de 5 inch, procesor Snapdragon 615, camera de 13 MP şi camera frontală de 5 MP, plus Android 5.1.1 cu cel mai nou EMUI peste.

Preţul de pornire este de 157 dolari. Trecem la secţiunea FAIL şi WIN, unde începem cu FAIL şi anume faptul că Apple nu poate ajuta un judecător american să acceseze datele stocate pe un iPhone, pentru a ajuta la rezolvarea unui caz. Şi asta în ciuda faptului că în trecut datele personale erau accesate fără probleme de NSA prin intermediul Apple, după cum dezvăluia Edward Snowden.

Aparent nouă criptare e atât de bună încât nici Apple nu poate să treacă de ea, deşi hackerii nu au probleme prea mari cu ea, din câte ştim. E un mic caz de ipocrizie aici, legat mai degrabă de imagine, decât de neputinţa logistică. Pe partea de WIN avem faptul că a venit în sfârşit sezonul rece şi ploios şi s-a terminat în sfârşit cu oribilele selfie stick-uri, cele mai inutile accesorii de la beţişoarele chinezeşti încoace.

Ele erau o adevărată plaga, o extensie a narcisismului şi a lipsei de contact uman. Pe vremuri era uşor să spui "îmi faci şi mie o poză?" sau pur şi simplu setam un timer şi puneam telefonul mai departe. Acum vedem piţipoance şi cocalari, dar şi oameni altminteri OK cu această prelungire a braţului uman, total inutilă şi altfel nevandabila în lipsa ego-ului umflat. Bine că e frig!

Am trecut apoi la întrebări, că de obicei cu prioritate pentru Forum. Am răspuns la întrebări legate de antrenorul meu preferat de fotbal din România şi la nivel internaţional, apoi am speculat cu privire la Mobicast 100 şi Mobicast 1000 şi planurile de viitor. Am făcut şi o comparaţie între LG G3 şi OnePlus One la capitolul comoditate de ţinut în mână şi am sugerat ce telefon ar fi mai bun peste 2 ani: Galaxy S6 Edge+ sau iPhone 6s Plus.

Am recomandat un telefon până în 800 de lei şi am făcut o alegere între HTC One Mini 2 şi HTC Desire 620. Am mai vorbit şi despre impresia mea despre noile telefoane Nexus şi alegerea celor de la Huawei pentru a crea un astfel de model, am explicat de ce aştept până să fac recenzia lui FIFA 16 şi am oferit opţiuni pentru cel mai bun telefon al anului la capitolul cameră.

De văzut The Martian tot nu am apucat, iar la întrebarea dacă mai merită un Nexus 5 nu am fost foarte convins că mai e atractiv şi acum. A existat şi o întrebare legată de universul jocului video în care aş vrea să trăiesc, la care am răspuns Final Fantasy VII şi apoi a venit bizară întrebare dacă am nevasta şi copii (nu am, încă). Trecând la Diverse v-am anunţat că s-a lansat jocul Guitar Hero Live, atât pe iOS cât şi pe console, iar pe iPhone şi iPad puteţi juca cu o chitară joystick ce costă 99 de dolari.

Ea aduce la pachet şi 200 de melodii şi o reţea de socializare/canal de competiţii numit GH TV. Dacă nu vreţi chitară, ci doar melodiile, trebuie să plătiţi 49 de dolari pentru ele după descărcarea jocului, doar 2 melodii fiind gratuite în Guitar Hero Live. Am mai discutat şi despre Cupa Mondială la Rugby, cu meciul extraordinar dintre Scoţia şi Australia, cu egal până în ultimele minute, conducerea meciului ce trecea de la o echipă la alta, cartonaş galben şi lovituri ratate, dar şi un try al Australiei pe final.

Scoţia a meritat parcă mai mult victoria, mai ales că a avut şi posesia, ceea ce la rugby e de obicei argument hotărâtor pentru câştigător. Apoi a fost măcelul Noua Zeelandă - Franţa, cu peste 60 de puncte înscrise de neo zeelandezi. Un meci excepţional, mai ales cel făcut de jucătorul Julian Savea, care a trecut prin 3 jucători francezi că prin brânză.

Am vorbit apoi despre noul sezon al serialului The Knick, un fel de Doctor House al anilor 1900 la început, cu doctori ce operează fără mănuşi, sunt dependenţi de substanţe şi afectaţi de problemele vremurilor: rasism, sexism şi bugete reduse. Un show scârbos şi foarte dur. Am mai vorbit şi despre sosirea noului FPS horror Dead Effect 2 pe mobil pe 29 octombrie, un fel de Dead Trigger mai interesant, dar şi despre un titlu cu Jason Statham pe Android.

Se numeşte Sniper X şi e fix Contract Killer cu un skin, pentru că vine de la Glu. Am abordat şi American Horror Story şi noile sale episoade, cu un art deco şi artwork excelent, muzică bună, dar prea mulţi vampiri, sex şi sânge. E practic clona True Blood, doar ca la oraş, nu la ţară. Cât despre muzică, am vorbit despre formaţia Coheed and Cambria, cu noul album The Color Before the Sun, care e puţin cam prea pop pentru ei, dar şi despre formaţia pe care am descoperit-o recent August Burns Red, un heavy metal excelent.

Cam acesta a fost Mobicast 89 şi ne reauzim la ediţia 90. Ne găsiţi pe Forum, site, Twitter, Facebook, Google+ şi YouTube.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×