Motorola e gata să ne servească cu o salvă de modele One generaţia 2020, se pare, iar scăpările au început deja. Primul pe listă este Motorola One Vision Plus, care tocmai a fost listat din greşeală în Google Android Enterprise Directory. Asta se întâmplă la fix un an de când a debutat One Vision, care a sosit în mai 2019.
One Vision a transformat modelul Motorola One în seria Motorola One, care a mai inclus apoi şi alte terminale midrange apreciate, ca One Zoom, One Macro sau One Action. De această dată ni se pregăteşte un Motorola One Vision Plus, care conform listării ar avea ecran de 6.3 inch şi 4 GB RAM. În profilul respectiv apare fotografia unui G8 Plus totuşi, folosită probabil ca placeholder pentru fotografia reală.
Apar şi 64 GB stocare şi Android 9, deci nu credem că e o listă de specificaţii prea bine actualizată. Clar aşteptăm un upgrade de CPU, pentru că Exynos 9609 era "bătrân" şi acum un an, iar acum avem nevoie de ceva mai bun. Nu ar stricat să vedem şi 6 GB RAM aici şi Android 10 în loc de Android 9. Şi bateria merită un upgrade de la 3500 mAh la 4000 sau chiar 4500 mAh.
Cât despre cameră, primeam una duală de 48 MP + 5 MP pe One Vision şi aş paria că acum sărim la 64 MP + ultrawide + Bokeh. Aflăm mai multe detalii până la final de lună, iar particula Plus mă face să mă gândesc şi la o diagonală mai mare cumva.




