MWC 2019: LG G8 ThinQ devine oficial - flagship cu filmare Portrait, autentificare cu venele din palmă, cameră triplă

2.035 ori
<b>MWC 2019: LG G8 ThinQ devine oficial - flagship cu filmare Portrait, autentificare cu venele din palmă, cameră triplă</b>LG G8 ThinQ este cel mai nou telefon flagship cu procesor Snapdragon 855 anunţat la MWC 2019. A venit în cadrul unei conferinţe organizate pe 24 februarie, seara în Barcelona. Terminalul e fix ce ne aşteptam după scăpări, dar are şi câteva extra-uri..

LG G8 ThinQ este cel mai nou telefon flagship cu procesor Snapdragon 855 anunţat la MWC 2019. A venit în cadrul unei conferinţe organizate pe 24 februarie, seara în Barcelona. Terminalul e fix ce ne aşteptam după scăpări, dar are şi câteva extra-uri interesante, în frunte cu faptul că... îţi poate "citi" palma. Mai multe detalii aveţi mai jos.

Design

La prima vedere LG G8 ThinQ seamănă multişor cu LG G7 ThinQ, doar că este puţin mai curbat pe margini, iar modulul camerei principale este orientat orizontal acum. Măcar camera este plată şi nu iese în relief prea mult. Cititorul de amprente se afla în spate, spate acoperit cu sticlă, facilitând încărcarea wireless.

LG G8 ThinQ

Telefonul măsoară 8.4 mm în grosime şi cântăreşte 167 de grame. Este certificat IP68 pentru rezistenţa la apă şi praf. Foarte îngust şi comod, ca şi predecesorul.

Display

Ecranul este un OLED de 6.1 inch cu rezoluţie de 3120 x 1440 pixeli. LG îl numeşte un "Crystal Sound OLED", de la faptul că e capabil să vibreze precum diafragma unui difuzor, aşa cum arătau şi zvonurile. Astfel va ţine loc de earpiece şi nu mai este nevoie de difuzor pentru convorbiri în zona frontală. Handsetul are şi certificare HDR10, iar ecranul are un breton centrat. 

LG G8 ThinQ

Hardware

  • Display: 6.1 inch, OLED, 3120 x 1440 pixeli
  • CPU: Snapdragon 855
  • RAM: 6 GB
  • Stocare: 128 GB, slot microSD
  • Baterie: 3500 mAh
  • Camera: Principală: 12 MP + 16 MP (ultra wide) + 12 MP (tele)
  • Frontală: 8 MP + ToF
  • Conectivitate: USB Type-C, 4G LTE, WiFi, Bluetooth 5.0

Camera

LG G8 ThinQ are un nou modul de camera frontală numit Z Camera, care foloseşte tehnologia Time of Flight pentru a crea o hartă a adâncimii. Asta ajută la selfie-uri, dar şi la deblocare facială. Mai mult decât atât, poate scana venele din palma ta, cu scop de autentificare biometrică. Avem şi funcţia Air Motion care va permite să interacţionaţi cu telefonul prin mişcări ale mâinii în faţa camerei frontale.

poate scana venele din palma ta

Camera principală este una tripla, cu senzori de 12 MP (standard) şi 16 MP (super wide angle), plus unul tele de 12 MP. Camera principală are diafragma cu deschidere F/1.5, iar cea secundară ultra wide F/1.9. O noutate este faptul că primim funcţia Video Portrait, care ne permite să obţinem un soi de Bokeh la filmare, pentru capturi mai cinematice. Pentru selfie avem o cameră frontală de 8 MP, lângă cea ToF.

Avem şi funcţia Air Motion care va permite să interacţionaţi cu telefonul prin mişcări ale mâinii în faţa camerei frontale

Pe unele pieţe telefonul vine cu cameră duală în spate, nu triplă. Avem şi o funcţie Studio Effect, care ne permit să mutăm sursa virtuală de lumină oriunde în cadru. Avem şi funcţia Night View, care înlocuieşte Super Bright Cameră, pentru capturi low light foarte întunecate. Aici în loc să se combine pixelii sunt capturate 10 imagini, combinându-le pentru a reduce zgomotul. Filmarea este 4K la 60 FPS.

OS, UI, Diverse

LG G8 ThinQ rulează Android 9.0 Pie cu interfaţa LG custom aplicată peste. Are acustica 32 bit şi difuzoare stereo, unul jos şi unul folosind ecranul. Are şi jack audio şi cititor de amprente în spate şi nu integrat în ecran. Mă aştept la buton dedicat Google Assistant şi aici. 

LG G8 ThinQ

Va mai există şi o versiune LG G8s ThinQ, cu aceleaşi dotări, dar cu ecran de 6.2 inch şi camera de 13 MP wide în locul celei de 16 MP. Bateria e cu 50 mAh mai mare.

Preţ şi disponibilitate

Încă nu avem preţ pentru telefon şi nici dată de lansare.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
×