Luna iunie ne va aduce și debutul smartphone-urilor Oppo R11 și R11 Plus, terminale care astăzi beneficiază de un nou leak sub formă de fotografii reale. Punctul de atracție este camera duală în cazul de față și remarcăm totodată și construcția metalică cu antene în stil iPhone 7, respectiv variantele de culoare pentru care publicul va putea opta odată cu lansarea comercială.
Din informațiile adunate de-a lungul ultimelor luni, am aflat că Oppo R11 va sosi cu un display AMOLED de 5.5 inch (1920 x 1080 pixeli), cu noul procesor Qualcomm Snapdragon 660 și cu 4 GB memorie RAM + 64 GB spațiu intern de stocare. La interior vom mai primi și o baterie de 3000 mAh cu suport pentru tehnologia de încărcare rapidă și telefonul ne va oferi și o cameră frontală de 20 megapixeli pentru captura selfie.
Avem și scanner de amprente, iar varianta Plus se va remarca printr-o diagonală de 6 inch și o baterie de 4000 mAh. Cât despre camera duală de pe spate, aceasta ar fi compusă dintr-un senzor principal de 16 megapixeli și unul secundar de 20 megapixeli care vor lucra împreună pentru a oferi fotografii cu bokeh și capabilitatea de zoom optic 2x. Noile modele se lansează pe 10 iunie, zi în care aflăm detaliile complete și prețurile de comercializare!






