OnePlus 5T este cel mai bine vândut smartphone al companiei chineze de până acum; recordul este doborât în 6 ore

480 ori23-11-2017
OnePlus 5T este cel mai bine vândut smartphone al companiei chineze de până acum; recordul este doborât în 6 ore

În urmă cu aproximativ o săptămână venea și lansarea flagship-ului OnePlus 5T, un terminal ce se bucură de un real succes potrivit companie producătoare. Aflăm prin intermediul unei postări oficiale OnePlus de pe Twitter faptul că noul handset se vinde ca pâinea caldă, fiind numit chiar cel mai bine vândut telefon al companiei de până acum.

OnePlus 5T

Se pare că recordul de vânzări a fost doborât după doar 6 ore de la startul programului de comandă, dar nu avem cifre exacte dezvăluite de chinezi pentru a ne convinge pe deplin. Prețul de doar 499 euro asociat variantei de 6 GB RAM a lui OnePlus 5T a atras cu siguranță publicul, asta mai ales datorită pachetului hardware oferit aici.

Are și un display de 6 inch cu aspect 18:9, cameră duală, baterie cu încărcare rapidă și pe deasupra jack audio. Se ajunge la un pachet complet din zona flagship și după cum spuneam prețul este mai mult decât potrivit. Nici modelul cu 8 GB RAM nu este scump pentru cei 569 euro ceruți. Un articol dedicat Preț și Disponibilitate găsiți aici!

Sursa: OnePlus
Taguri: OnePlus OnePlus 5T Vanzari Record Cel mai bine vandut Popularitate

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.