OnePlus 7T trebuia să aibă şi o variantă aurie ca un lingou; O vedem abia acum în imagini

637 ori
<b>OnePlus 7T trebuia să aibă şi o variantă aurie ca un lingou; O vedem abia acum în imagini</b>Pe final de an sunt aduse in actualitate telefoanele de top prin lansări în noi variante de culoare. O strategie similară a avut-o Samsung cu nuanţa Cardinal Red pentru Galaxy S10 sau Huawei cu abordarea în două

Pe final de an sunt aduse in actualitate telefoanele de top prin lansări în noi variante de culoare. O strategie similară a avut-o Samsung cu nuanţa Cardinal Red pentru Galaxy S10 sau Huawei cu abordarea în două tonalităţi pentru P30 Pro la IFA 2019. OnePlus ne-ar fi putut propune un model 7T auriu... un auriu deosebit. Doar că până la urmă a rămas totul doar un proiect.

La debut telefonul venea pe 2 nuanţe: Frosted Silver şi Glacier Blue. Echipa de designeri de la OnePlus a creat şi o versiune aurie, pe care a decis să nu o mai lanseze. Aparent nu a trecut de procesul de analiză şi aprobare. Imaginile au fost partajate de către designerul OnePlus, Hao Ran. Este o nuanţă unică, diferită de celelalte variante de auriu de pe piaţă. Este mai aprinsă la culoare şi mai saturată chiar şi decât nuanţa Almond ("Migdala") a lui OnePlus 7 Pro.

OnePlus 7T Gold

Se pare că nu doar auriul a fost respins de specialişti, ci şi zeci de alte nuanţe. OnePlus nu e genul de companie să vină cu extra colorit, dar şi când alege ceva special se lasă cu mulţi fani. Gândiţi-vă numai la Thunder Purple de la telefoanele de anul trecut. Am fi dorit să vedem şi celelalte nuanţe respinse, eventual să participăm la un sondaj prin care să le alegem pe cele preferate. Până la urma cumpărătorul ar trebui să aibă ultimul cuvânt.

Cum vi se pare această nuanţă? Aţi cumpăra un OnePlus de acest tip?

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×