OnePlus 9, 9 Pro şi 9 Lite au specificaţii şi preţuri actualizate înainte de lansarea din martie

7.600 ori
<b>OnePlus 9, 9 Pro şi 9 Lite au specificaţii şi preţuri actualizate înainte de lansarea din martie</b>Scăpările lui OnePlus 9 şi 9 Pro parcă s-au mai cuminţit în ultima vreme, după o avalanşă la final de an 2020. Ele revin astăzi într-o variantă mai apropiată de cea finală, înainte de lansarea telefoanelor din lună martie. Avem specificaţii actualizate

Scăpările lui OnePlus 9 şi 9 Pro parcă s-au mai cuminţit în ultima vreme, după o avalanşă la final de an 2020. Ele revin astăzi într-o variantă mai apropiată de cea finală, înainte de lansarea telefoanelor din lună martie. Avem specificaţii actualizate, ba chiar şi preţuri pentru modelul Lite cel puţin. Detaliile sunt în rândurile de mai jos.

Randarile de până acum ale lui OnePlus 9 şi OnePlus 9 Pro au confirmat că ambele telefoane vor sosi cu o cameră selfie decupata într-un orificiu în ecran. Aflăm de la zvonacul Digital Chat Station că orificiul în ecran va avea un diametru de 3.8 mm. Aceeaşi sursă afirma că OnePlus 9 Pro va aduce un ecran de 6.78 inch, cu rezoluţie Quad HD+ şi refresh rate de 120 Hz. Este un panou curbat pe laturi. Între timp OnePlus 9 va sosi cu un ecran de 6.55 inch, cu rezoluţie Full HD+ şi refresh rate de 120 Hz.

OnePlus 9

Sursa precizează şi că OnePlus 9 va avea o talie de 8 mm, iar OnePlus 9 Pro una de 8.5 mm. Nici unul nu va sări de 200 de grame, iar handseturile vor sosi cu procesor Snapdragon 888 la interior, plus baterii de 4500 mAh cu încărcare la 65W pe fir. Varianta Pro plusează cu încărcare wireless la 45W. Precedentele scăpări ale lui OnePlus 9 menţionau o rezoluţie Full HD+, 8 GB RAM, 128 GB stocare Android 11, o cameră principală de 48 MP şi o cameră frontală de 16 MP. Nu uitam de parteneriatul cu Leica

OnePlus 9 Lite ar putea sosi cu procesor Snapdragon 870, cel anunţat recent şi va sosi cu 2 variante de stocare. Aduce şi un panou AMOLED cu refresh rate de 90 sau chiar 120 Hz, încărcare rapidă la 65W. O sursă din India vorbeşte despre faptul că acest telefon ar sosi cu aceeaşi optică precum OnePlus 8T. Ea include un senzor principal Sony IMX586 de 48 MP, dar şi o cameră ultrawide, una Macro de 5 MP şi BOkeh de 2 MP. Preţul ar urma să fie în jur de 400 euro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×