OnePlus va lansa în curând seria Turbo, o nouă gamă de telefoane care a fost confirmată oficial de producător pe platforma Weibo. Deși nu au fost oferite încă detalii despre specificații sau data exactă a lansării, compania a anunțat că precomenzile sunt deja disponibile în China, prin intermediul magazinului Oppo. Clienții pot rezerva un dispozitiv cu doar 1 yuan.
.jpeg)
Conform informațiilor apărute până acum, seria Turbo se poziționează în segmentul mid-range și ar putea fi integrată în portofoliul global sub brandingul OnePlus Nord. Nu este clar câte modele vor fi lansate sau ce denumiri comerciale vor purta, dar sunt așteptate detalii suplimentare în următoarele zile.
Primele imagini reale cu dispozitivul au apărut deja online, sugerând un design cu modul pătrat pentru camera foto, în care sunt plasate două senzori. Telefonul ar urma să aibă carcasa spate din plastic, un ecran cu decupaj tip hole-punch pentru camera frontală și butoanele de volum și power poziționate pe partea dreaptă.
Specificațiile vehiculate indică un display AMOLED de 6,8 inci, cu rezoluție 1.5K și rată de refresh de până la 144Hz. Sub capotă s-ar afla un procesor Snapdragon 7s Gen 4, însoțit de o baterie de 9.000 mAh, cu suport pentru încărcare rapidă la 80W. Până acum, OnePlus nu a confirmat oficial aceste date.
Lansarea internațională nu a fost anunțată, dar este posibil ca anumite modele din seria Turbo să fie disponibile ulterior și pe alte piețe, inclusiv în India, sub gama Nord.


