Am tot văzut scăpări ale lui Oppo Find X2 în ultima vreme, unele care făceau chiar aluzie la o cameră selfie sub ecran. Acele zvonuri au fost dezminţite, dar se pare că totuşi ni se pregăteşte o super cameră selfie pe acest smartphone.
Terminalul cu valenţe de flagship ar urma să aibă o cameră selfie duală cu rezoluţie de 44 MP, decupată ca la Redmi K30 şi Honor V30 Pro. Ramane de văzut daca ambii senzori sunt de 44 MP, sau avem unul de 44 MP și unul ToF de exemplu. Oppo a confirmat deja că va anunţa telefonul acesta în primul trimestru al anului 2020.
Chiar ieri am aflat că terminalul va sosi cu un ecran OLED cu rezoluţie QHD+ şi rata de refresh de 120 Hz, urmând a se duela deci cu seria Galaxy S20 şi OnePlus 8 Pro. În decembrie 2019 descopeream că acest telefon ar avea şi o captură low light deosebită, mulţumită unui senzor special Sony.
Acela va veni cu tehnologie All Pixel Omnidirecţional PDAF, putând focaliza pe obiecte mai mici cu precizie mai ridicată. Aşteptăm şi un procesor Snapdragon 865 la interior, 12 GB RAM şi o baterie de peste 4000 mAh. Se discută şi despre o cameră principală cu zoom optic sau hibrid 10X şi conectivitate 5G. Un încărcător de 65W şi un ecran OLED de 6.5 inch sunt în cărţi.
Cu puţin noroc vedem telefonul la MWC 2020 şi apoi şi în România, că tot avem filiala Oppo România inaugurată recent.