ANCOM dezvăluie la început de an 2025 problemele întâmpinate de utilizatorii de servicii de comunicaţii electronice în 2024. Astfel, Autoritatea a primit peste 4200 de reclamaţii, acoperind şi servicii digitale şi pe cele poştale.
63% dintre reclamaţii au fost legate de sectorul comunicaţiilor electronice şi 30% de cele poştale. O mare parte dintre reclamaţii au vizat portabilitatea numerelor, mai precis 29% din totalul în acest domeniu. În special neprocesarea anularii portării a fost cu probleme, asta în condiţiile în care furnizorii au fost flexibili în a crea oferte de retenţie a clienţilor, adaptate la nevoile de comunicare şi la puterea de cumpărare a lor.
Alte nemulţumiri ale clienţilor au fost:
- încetarea contractelor: 16%
- facturarea serviciilor de comunicaţii electronice: 10%
- încheierea contractelor la distanţa: 10%
- gradul de acoperire cu servicii telecom şi Internet mobil: 8%
- modificarea unilaterală a contractelor: 7%
- roaming: 6%, în special în Spaţiul Economic European
Vodafone România a avut cele mai multe reclamaţii, respectiv 38% dintre cele din zona de comunicaţii electronice. Pe locul 2 se află Orange România, cu 26% şi Digi România, cu 16%. Telekom are 7%. Serviciile poştale au crescut ca număr de reclamaţii cu 6% faţă de 2023, ajungând la 30% din total. Principalele probleme au fost nelivrarea trimiterilor poştale, condiţiile de predare şi nerespectarea termenului de livrare.
Au fost şi sesizări cu privire la servicii digitale, cu 68 cu privire la conţinut ilegal online şi 11 cu privire la încălcarea Regulamentului privind serviciile digitale. Puteţi face plângeri prin ACEST formular, dacă aveţi nemulţumiri.