Pe final de an 2020, POCO şi-a anunţat independența faţă de Xiaomi, devenind companie spinoff ca Redmi. Acum aflăm că va avea şi o interfaţă care să o diferenţieze de produsele Mi şi Redmi. E vorba despre un aşa numit POCO UI, care va sosi în a doua parte a lui 2021.
POCO pornea la drum în 2018, prin lansarea telefonului de mare succes Pocophone F1, care a fost un mega hit, aducând un CPU de flagship la un preţ de buget. Ulterior aveau să vină mai multe modele, din sub seriia ca POCO F, POCO M şi POCO X. Noi am testat deja POCO X3 NFC, POCO M3 şi acum testăm POCO F3. Toate aceste telefoane lansate până acum aveau MIUI la bord peste Android, dar în următoarele luni se schimbă situaţia.
Pe 12 mai în cadrul unui interviu acordat celor de la Android Central, un oficial POCO a oferit printre altele detalii despre POCO M3 Pro 5G, dar şi despre planurile de viitor ale brandului. Aflăm că nu vom vedea modele cu Android One, dar şi un "software diferit bazat pe Android". La bază va fi MIUI, dar cu funcţii exclusive pentru seria POCO.
Trebuie spus că POCOPHONE F1 avea o interfaţă puţin diferită de un MIUI clasic, dar următoarele POCO-uri au revenit la o abordare identică cu MIUI-ul de pe Mi şi Redmi. Acum diferenţierea a revenit pe tapet, la nivel de iconuri, interfaţa a camerei, teme şi launcher. Nu e un caz singular, pentru că şi ramura de telefoane de gaming Xiaomi Black Shark adopta aşa numitul JOYUI.
POCO ar putea crea un skin complet nou după ce câştigă o cotă de piață mai mare.


