Aşa cum ne aşteptam Realme a lansat astăzi Realme 7 şi Realme 7 Pro în Europa, cu tot cu preţuri, detalii şi oferte speciale. Ambele telefoane vin cu garanţie pe 3 ani, dar şi înlocuire gratuită după 2 luni. Aceste două oferte sunt cu un an şi respectiv o lună mai mult decât e norma pentru telefoanele vândute pe continentul nostru.
Realme 7 Pro se remarcă prin încărcătorul de 65W SuperDart cu care vine la pachet, care poate alimenta bateria de la zero la 43% în doar 10 minute. Într-un total de 34 de minute o poate duce la 100%. Terminalul dispune de un ecran de 6.4 inch Super AMOLED cu rezoluţie Full HD+ şi o cameră principală de 64 MP, plus una de 8 MP ultrawide şi una telephoto de 12 MP.
Are şi cameră Macro de 2 MP, dar şi o cameră selfie de 32 MP într-un orificiu în ecran. Acest model are la interior un procesor Snapdragon 720G şi rulează Android 10 cu Realme UI. Va primi Android 11 şi Realme UI 2.0 lună viitoare. Produsul se vinde pe Realme.com şi Amazon de pe 13 octombrie, într-o singură configuraţie, cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Va costa 300 de euro.
Realme 7 sună mai bine, dacă mă întrebaţi pe mine. E gândit pentru gameri, are procesor Helio G95, ecran de 6.5 inch IPS LCD cu refresh rate de 90 Hz şi vine cu 4, 6 sau 8 GB RAM. Dispune şi o cameră de 48 MP principală, alături de una de 8 MP ultrawide, una de 2 MP Macro şi una de 2 MP Bokeh.
Bateria de 5000 mAh se încarcă la 30W, ducând bateria la 50% în 26 de minute. Terminalul va sosi de pe 21 octombrie, pe alb şi albastru şi costă de la 180 de euro în sus. Se poate precomanda acum prin Amazon şi Realme.com.
UPDATE PREȚ: evoMAG.ro ne informează că va aduce ambele telefoane la noi. Perioada de precomandă va fi între 7 si 15 octombrie, iar Realme 7 Pro vine și cu un cadou: brățară de fitness Realme Band. Realme 7 costă de la 949 lei la evoMAG, iar Realme 7 Pro este 1399 lei.