Redmi Note 8 va sosi și într-o versiune cu procesor Snapdragon 665; Vedem noi materiale teaser

1.015 ori
<b>Redmi Note 8 va sosi și într-o versiune cu procesor Snapdragon 665; Vedem noi materiale teaser</b>Pe parcursul săptămânii trecute am avut parte și de materiale teaser asociate telefoanelor Redmi Note 8 și Redmi Note 8 Pro, într-una dintre aceste imagini promoționale fiind menționat că ambele modele de față vor opta pentru

Pe parcursul săptămânii trecute am avut parte și de materiale teaser asociate telefoanelor Redmi Note 8 și Redmi Note 8 Pro, într-una dintre aceste imagini promoționale fiind menționat că ambele modele de față vor opta pentru cipset-ul MediaTek Helio G90T. Astăzi în schimb descoperim un teaser proaspăt ce confirmă faptul că vor exista și configurații cu procesor Qualcomm, mai precis Snapdragon 665.

Redmi Note 8

Este o veste cu adevărat bună pentru cei care nu erau tocmai încântați de MediaTek, iar Snapdragon 665 este un procesor pe care de curând l-am întâlnit și pe Xiaomi Mi A3. Avem și un al doilea teaser astăzi menit să ne ofere o privire mai atentă asupra setup-ului foto de 4 camere din spate, acesta fiind amplast vertical în colțul din stânga și echipat cu un senzor principal de 48 megapixeli.

Redmi Note 8

Cu puțină concentrare se poate vedea și scanner-ul de amprente circular din spate, iar această nuanță gradient alb-albastru nu poate să nu ne atragă atenția. Acum există speculații pe seama faptului că de fapt doar Redmi Note 8 Pro va oferi procesor Helio G90T, dar nimic nu este clar. Posibil ca modelele MediaTek să fie vândute în Asia și ca pe piața globală să vedem versiunile cu CPU Snapdragon.

Ne vom convinge cum stau lucrurile pe 29 august atunci când telefoanele debutează oficial. 

Material Video Promovat:

Teste acoperire și viteză 5G în București prin Speedtest Ookla, în rețeaua Orange

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×