Samsung Galaxy A40, A50 şi Galaxy A7 (2018) actualizate la Android 10; Ce e nou?

9.077 ori16-03-2020
Samsung Galaxy A40, A50 şi Galaxy A7 (2018) actualizate la Android 10; Ce e nou?

Samsung a început să actualizeze unele dintre cele mai populare telefoane midrange de anul trecut la Android 10, dar şi un model de acum 2 ani. E vorba despre Samsung Galaxy A40, A50 şi Galaxy A7 (2018), care primesc cel mai nou Android disponibil. Avem detalii mai jos.

Săptămâna trecută actualizarea venise pe Galaxy A70, Galaxy A80 şi Galaxy A6 (2018). Acum e rândul altor 3 modele. Galaxy A50 şi A40 sunt unele dintre cele mai dorite telefoane midrange din 2019, iar Galaxy A7 (2018) a fost unul dintre pionierii cu 3 camere pentru Samsung în 2018, dacă nu chiar primul model. În afară de Android 10, telefoanele primesc şi One UI 2.0. Deocamdată Galaxy A50 are confirmarea actualizării doar în Coreea de Sud, unde firmware-ul apare sub numele de cod A505NKSU3BTC3.

Utilizatorii mai primesc şi security patch-ul pe luna martie 2020. Posesorii de Galaxy A40 primesc deja actualizarea inclusiv în Europa, deci mai aveţi puţin de aşteptat. Acolo are versiunea A405FNXXU3BTB8 şi ocupă în jur de 1.7 GB. Şi aici include la pachet security patch-ul pe martie. Cât despre Galaxy A7 (2018) el a primit actualizarea în două teritorii: Panama şi India.

Android 10 şi One UI 2.0 aduc un Dark Mode la nivel de sistem şi wallpaper, Digital Wellbeing actualizat, noi opţiuni legate de securitate şi permisiuni, dar şi funcţii ca Link to Windows, Quick Reply, Quick Share (acolo unde este suportat) şi noi opţiuni la nivel de cameră.

Ar trebui să fie incluse şi bug fix-uri şi îmbunătăţiri de performanţă, plus îmbunătăţirea funcţionarii cititorului de amprente de pe Galaxy A50.

Via: gizchina.com
Taguri: Samsung Galaxy A40 Samsung Galaxy A50 Samsung Galaxy A7 2018 Actualizare Update Samsung Android 10 Noutati Functii

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.