Samsung lansează smartphone-ul de buget Galaxy Wide; vine cu display de 5.5 inch și Android 6.0

714 ori05-07-2016
Samsung lansează smartphone-ul de buget Galaxy Wide; vine cu display de 5.5 inch și Android 6.0

Cei de la Samsung au lansat astăzi fără mare tam-tam un nou smartphone de buget, pe numele său Galaxy Wide. Terminalul de față aduce dotări modeste la pachet, dar primim Android 6.0 Marshmallow ca sistem de operare și o baterie generoasă de 3000 mAh ce promite o autonomie destul de bună la prima vedere.

Samsung Galaxy Wide

Avem parte de un display de 5.5 inch cu rezoluție HD (1280 x 720 pixeli), de un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 410 tactat la o frecvență de 1.2 GHz și de 2 GB memorie RAM. Telefonul vine cu 16 GB de stocare, cu un slot pentru carduri microSD și cu o cameră foto principală de 13 megapixeli însoțită de bliț LED.

Samsung Galaxy Wide

Galaxy Wide mai dispune de o cameră frontală de 5 megapixeli, de conectivitate 4G LTE și de un port microUSB v2.0. Acest model pare a fi un soi de upgrade pentru Galaxy On7, telefon ce sosea cu doar 1.5 GB memorie RAM și cu 8 GB spațiu de stocare flash la bord. Din informațiile dezvăluite, aflăm că smartphone-ul de față va fi comercalizat pe piața sud-coreeană la un preț de aproximativ 275 dolari

Sursa: samsung.com
Taguri: Samsung Samsung Galaxy Wide Galaxy Wide Pret Specificatii Pret Samsung Galaxy Wide Dotari Snapdragon 410 SM-G600S Samsung SM-G600S

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.